Andrei Muraru, persoana care i-a deconspirat pe torționarii Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficior, şi-a dat demisia de la șefia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Andrei Muraru a spus că a făcut acest gest în urma evoluțiilor politice din ultima vreme și, prin urmare, vrea să rămână loial celor care l-au sprijinit și l-au susținut. Muraru a fost susținut de PNL.
„I-am transmis premierului demisia, în această dimineaţă, nu am apucat să vorbim. Există regrete, cel mai important e că nu am văzut trimiterea în judecată a lui Alexandru Vişinescu şi a lui Ioan Ficior”, a spus Muraru.
El a adăugat că întârzierea cu o săptămână a gestului său nu are legătură cu vreo negociere sau presiune, ci cu aspecte interne.
Andrei Muraru a precizat la Digi24 că l-a anunțat cu puțin timp înainte de ora 11:00 pe Victor Ponta, prin urmare, nu a primit nicio reacție de la premier.
Înainte de a conduce IICCMER, Andrei Muraru a fost, printre altele, consilier al Directorului General al Arhivelor Naţionale ale României (detaşat de la Cancelaria Primului-Ministru) - octombrie 2007 - aprilie 2009; şeful Serviciului Investigaţii Speciale, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (octombrie 2007 - februarie 2008); şeful Biroulul Cercetare în Arhive, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (iulie 2006 - octombrie 2007).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu