Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că a propus excluderea din partid a preşedintelui CJ Buzău, Cristinel Bîgiu. Excluderea a fost aprobată de Biroul Permanent Naţional cu unanimitate de voturi.
Victor Ponta a arătat că această măsură se înscrie în anunţul făcut anterior, privind toleranţa zero faţă de faptele de corupţie.
„Am anunţat foarte clar că de acum încolo toleranţa noastră faţă de faptele de corupţie trebuie să fie zero şi că atitudinea noastră trebuie să fie în acest sens. Acest lucru prefigurează una din schimbările esenţiale pe care PSD trebuie să le dezbată şi să le adopte la Congesul din primăvară", a mai spus Ponta.
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, şi finul lui, Florin Colgiu, acuzaţi de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită au fost arestaţi, duminică, de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Cristinel Bîgiu trecuse de curând la PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu