Şeful CE Oltenia: Nu am oprit niciun grup din cauza grevei; stocurile de cărbune ne ajung o săptămână

Scutaru Cristina / 14 ian 2019 / 12:35 Salveaza PDF Comentarii
bani
bani

Complexul Energetic Oltenia funcţionează normal, chiar dacă activitatea este oprită în toate carierele de lignit, însă stocurile de cărbune ale companiei sunt suficiente pentru o săptămână, a declarat Sorin Boza, directorul general al CE Oltenia, la finalul discuţiilor de la Ministerul Energiei între conducerea complexului, reprezentanţii ministerului şi liderii sindicali aflaţi în grevă.

'Începând cu această dimineaţă (luni, n.r.), activitatea a fost oprită în toate carierele. (...) Astăzi, CE Oltenia asigură 22% din producţia naţională şi nu am oprit niciun grup, funcţionăm normal, întrucât stocurile sunt la un nivel normal, de aproape 650.000 de tone, care ajung aproape o săptămână', a spus Boza.

Bugetul companiei nu poate susţine solicitarea sindicatelor de a creşte salariile cu 45%

 

'Suntem deschişi să continuăm discuţiile cu toată lumea să ajungem la un punct comun. Complexul are un contract colectiv de muncă valid şi considerăm că au fost parcurşi tot paşii. O majorare de 45% ar fi prea mare, e foarte greu. Am discutat că putem oferi undeva la 10% - 12%, doar pentru personalul muncitor, nu şi pentru TESA, în jur de 12-13% la muncitori', a adăugat şeful CE Oltenia.

În companie lucrează aproximativ 9.500 de mineri. Câteva sute de mineri, angajaţi ai mai multor cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), au intrat în grevă în urmă cu trei zile, ei refuzând să intre în ture şi cerând majorarea salariilor şi acordarea de vouchere de vacanţă.

Potrivit reprezentanţilor minerilor, protestul a început vineri seara la Cariera Jilţ Nord, extinzându-se apoi la Jilţ Sud, Roşiuţa şi Motru.

Listă revendicări

 

Minerii de la Cariera Roşiuţa au prezentat şi o listă de revendicări care cuprinde, printre altele, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, acordarea echipamentului de protecţie, creşterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat, plata zilelor de sâmbătă şi duminică lucrate cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanţă. 'Ca urmare a întreruperii voluntare a lucrului în unele cariere din cadrul Societăţii Complexul Energetic Oltenia, cu consecinţe iremediabile asupra activităţii companiei, a fost stabilită, de către conducerea Ministerului Energiei, o întâlnire între conducerea societăţii şi partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, în data de 14.01.2019, ora 15:00, pentru identificarea soluţiilor corespunzătoare.

Având în vedere posibilitatea producerii unor consecinţe deosebit de grave asupra funcţionării Sistemului Energetic Naţional, precum şi pentru desfăşurarea cu rezultate optime a întâlnirii stabilite, este necesară reluarea imediată a activităţii de producţie. Conducerea societăţii îşi manifestă totala disponibilitate pentru continuarea dialogului cu partenerii sociali în vederea soluţionării problemelor apărute', a precizat într-un comunicat de presă, administraţia CEO. 


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24