EXCLUSIV  Sectorul 4, lărgiri bulevarde. Daniel Băluță: Este breaking news-ul activității noastre. O gură de oxigen

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță spune că pe data de 1 martie încep lucrările pentru lărgirea a trei mari bulevarde. Edilul a explicat la DCNews cum vor arăta noile bulevarde și care vor fi beneficiile pentru bucureșteni. 

"Pe data de 1 martie începe unul dintre cele mai mari proiecte pe care le-am avut în campania electorală, pe care le-am făcut ca echipă: lărgirea a trei șosele extrem de importante și anume Șoseaua Berceni, Șoseaua Turnu Măgurele și Strada Caporal Luică. Discutăm despre o dezvoltare importantă către zona de sud, a Sectorului 4 și din nefericire, infrastructura a rămas în urmă în această zonă. Este o cale extrem de importantă pentru a stimula dezvoltarea sectorului către această zonă. Discutăm inclusiv despre extinderea rețelei de apă potabilă, despre extinderea rețelei de gaz, despre o stație de pompare și de crearea unor premise pentru dezvoltarea activităților economice inclusiv pentru spații locative. Este breaking news-ul pe care l-am putea da vis-a-vis de activitatea sectorului 4. Este o gură de oxigen de care Sectorul 4 are nevoie," a spus Daniel Băluță la DCNews Live.

Legătură importantă cu județul Ilfov 

Edilul Sectorului 4 spune că odată cu lărgirea acestor bulevarde circulația autoturismelor către și dinspre județul Ilfov, se va putea realiza în condiții decente. 

"Suntem fericiți că începem, e o realitate din data de 1 martie. Vremea permite aceste lucrări. A fost o muncă uriașă, aceea de a reuși să generăm procedurile, de a obține autorizările pentru aceste lucrări, însă slavă Domnului, am ajuns în situația de a face, nu de a promite. Pe Șoseaua Berceni de la Piața Sudului, până la centură avem două tronsoane. Din păcate, pe primul tronson din cauza situației parcărilor, una dintre benzi era complet blocată de mașini. Am extins pe această zonă tronsonul și vom avea două benzi reale pe sens, plus locuri de parcare. Pe tronsonul de la Apărătorii Patriei, până la Șoseaua de Centură, de la două benzi, vom ajunge la patru benzi. Le vom lega de o pasarelă care să treacă peste linia de centură către comuna Berceni. Sper cu această ocazie să îi stimulăm și pe cei de la Ministerul Transporturilor," a spus Daniel Băluță. 

Park & Ride la metrou 

În zona IMGB urmează să fie finalizată o parcare chiar lângă metrou. 

"Atât pentru intrarea cât și pentru ieșirea din București, sectorul 4 va realiza patru benzi de circulație. Este vorba despre comunicarea cu județul Ilfov, cu comuna Berceni. Aceasta este o zonă cu o circulație infernală în acest moment. Este o cale importantă de acces către București pentru cei care se duc în județul Ilfov. Suntem foarte aproape cu parcarea de la stația de metrou IMGB. Este un obiectiv foarte important pe care suntem aproape să-l atingem, acest park & ride. Oamenii au posibilitatea să își parcheze mașina la metrou și să se ducă oriunde în București," a mai spus primarul sectorului 4.

Vezi răspunsul complet:

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel