Secrete de la Bruxelles pentru dezvoltarea turismului. Cum se poate promova România

În contextul Zilei Internaționale a Aviației, europarlamentara PSD Claudia Țapardel a organizat, împreună cu eurodeputații Istvan Urheilyi și Salvo Pogliese conferința „Aligning tourism and aviation policy agendas”.

Desfășurat la Parlamentul European, evenimentul a reunit eurodeputați și reprezentanți ai Comisiei Europene, precum și ai mai multor companii aeriene și organizații de turism din Europa, având ca subiect principal impactul aviației low-cost asupra economiei și turismului europene. În calitate de membru în Comisia pentru Transport și Turism și copreședinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European din PE, Țapardel a discutat despre legătura puternică dintre cele două sectoare, subliniind potențialul de dezvoltare facilitat de deschiderea de noi rute de transport în Europa.

”Aviația poate stimula turismul în special prin promovarea de destinații mai puțin cunoscute”

”Turismul și aviația sunt două sectoare de o importanță strategică pentru Uniunea Europeană, ambele având o contribuție substanțială la economia statelor membre. Având în vedere că asistăm la o creștere a cererii, aviația poate stimula turismul în special prin promovarea de destinații mai puțin cunoscute, dar poate la fel de interesante precum cele clasice. Această diversificare a ofertei ne va ajuta apoi să livrăm creștere economică în mai multe regiuni și va contribui implicit la obiectivele de coeziune ale Uniunii Europene. Pentru România, o țară cu un potențial turistic imens, investițiile în turism și în infrastructură pot aduce multe beneficii la nivel regional și voi continua să sprijin propunerile axate pe dezvoltarea aeroporturilor regionale, precum cel de la Brașov” a declarat Claudia Țapardel. 

Eurodeputatul maghiar Istvan Urheilyi, membru în Comisia TRAN și Președinte al Grupului de Lucru pentru Turism din PE, a afirmat: ”Turismul este unul dintre instrumentele esențiale prin care putem relansa economia europeană, iar legătura dintre acest sector și transport ne oferă posibilități multiple de a promova noi destinații europene. În acest context, aviația low-cost poate oferi soluții viabile la problema sezonalității în turism, dar și la cea a șomajului printre tineri, reușind în același timp să dea o nouă înfățișare turismului din Europa. Este important, însă, ca de acum încolo să ne asigurăm că la nivel european există o mai bună coordonare între instituțiile europene și autoritățile regionale și locale în ceea ce privește planurile de conectivitate.”

Factor decisiv în dezvoltarea turismului

Eurodeputatul italian Salvo Pogliese (PPE) a declarat: ”Cred că apariția companiilor low-cost în sectorul aviației a fost un factor decisiv în dezvoltarea turismului din insule precum Sicilia și Sardinia, acestea devenind mult mai accesibile atât din punct de vedere al timpului de călătorie, cât și al prețului unui bilet de avion. Adevărul este că, fără aviația de tip low-cost, foarte mulți dintre cei care călătoresc acum, mai ales tinerii, nu și-ar permite să viziteze Europa, iar acest lucru ar avea un impact negativ asupra consolidarea identității europene.” 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel