Sebastian Popescu, candidatul PNR la alegerile prezidenţiale

Adunarea generală a Partidului Noua România l-a desemnat duminică pe preşedintele formaţiunii, Sebastian Popescu, drept candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

'Poate vă întrebaţi ce mi-a venit? N-am ce face acasă sau mi s-a urât cu binele? Am ce face acasă, slavă Domnului! am ce mânca, dar îmi pare tare rău de ţara aceasta. Vreau să devin preşedintele României pentru a pune capăt acestor nedreptăţi de 28 de ani la care suntem martori cu toţii, nedreptăţi de toate felurile.

Vreau să ajung preşedintele României pentru a veghea cu adevărat la respectarea legii şi a instituţiilor acestei ţări. Nu este permis ca cineva în această ţară, indiferent de funcţie, să joace cartea Constituţiei în funcţie de interesele personale, de grup sau electorale. În momentul în care cineva face acest lucru, s-a descalificat din start', le-a spus Popescu colegilor săi de partid.

Sebastian Popescu a fost singurul care s-a înscris în această cursă şi a primit 104 voturi pentru a fi desemnat candidat la prezidenţiale şi 14 voturi împotrivă. Adunarea generală a PNR a hotărât prin vot ca preşedintele formaţiunii să deschidă lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. În această şedinţă au fost adoptate, de asemenea, noul statut al partidului şi noul program politic. Cătălin Dumitrescu şi Cristian Tomescu au fost aleşi în funcţii de vicepreşedinte al partidului. 

Vezi si: EXCLUSIV Congres PMP. Traian Băsescu, situație de necrezut. Radu Cristescu: "E o parodie. Mi-a interzis accesul"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel