Se clatină PDL. Cezar Preda a demisionat

Cezar Preda a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte a Partidului Democrat Liberal (PDL), după ce la alegerile legislative de duminică, a pierdut lupta pentru Colegiul 7, Camera Deputaților, în fața contracandidatului său din partea Uniunii Social Liberale.

”Rezultatele scrutinului pentru alegerile parlamentare au arătat clar opțiunea majoritară a românilor pentru candidații USL. Țin să îi felicit pe contracandidații mei. Au reușit să facă mai bine front comun împotriva mea, decât am reușit noi să facem front comun în apărarea ARD Buzău. Sper doar ca modul în care se vor comporta în Parlament să fie mult schimbat în bine față de modul în care au evoluat în campania electorală”, se arată într-un comunicat emis de către Cezar Preda, potrivit Rtv.

Hotărârea de a-și da demisia de la cârma PDL Buzău a fost luată, potrivit lui Cezar Preda, în urma deciziei electoratului din județul în care a candidat.
”Personal mă număr printre politicienii care consideră că, la finalul unei bătălii electorale, nu ai voie să te ascunzi după faptul că românii au votat mai mult sigle decât oameni, tot așa cum nu cred că trebuie să ne ascundem după faptul, la fel de adevărat, că sistemul electoral actual este, de multe ori, o loterie cinică. Rezultatul de la Buzău, modul în care au ales buzoienii pe 9 decembrie, mă determină să-mi dau demisia de onoare din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, precum și din cea de președinte al Organizației Județene a PDL Buzău”, mai scrie comunicatul.

ARD a pierdut toale bătăliile electorale din județul Buzău, în fața alianței condusă de Crin Antonescu și Victor Ponta. Surpriza este însă reprezentată de înfrângerea lui Cezar Preda, prim-vicepreședinte PDL, în fața reprezentantului USL, Marcel Ciolacu. Liderul PDL Buzău concura în Colegiul șapte la Camera Deputaților, pentru un al treilea mandat în Parlamentul României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel