Se cere modificarea Codului Administrativ și abrogarea OUG privind alegerea președinților de consilii județene

Mihai Ciobanu / 03 sep 2019 / 19:39 Salveaza PDF Comentarii
Senat
Descriere foto: Senat

UDMR și-a stabilit prioritățile pentru noua sesiune parlamentară, printre acestea fiind: modificarea Codului Administrativ pentru "garantarea drepturilor lingvistice", retrocedarea imobilelor confiscate de regimul comunist și abrogarea OUG privind alegerea președinților de consilii județene.

"La începutul noii sesiuni parlamentare UDMR a sintetizat în decursul săptămânii trecute, iar în cadrul ședinței de astăzi a grupurilor reunite a stabilit care vor fi prioritățile formațiunii în sesiunea de toamnă. Printre acestea se află atât priorități legislative, care se află deja în circuitul parlamentar, dar care nu au fost încă adoptate, cât și inițiative legislative noi aparținând UDMR", arată un comunicat remis, marți, Mediafax.

UDMR va propune modificarea Codului Administrativ, adoptat prin Ordonanță de Urgență a Guvernului pe 3 iulie, în sensul garantării "drepturilor lingvistice".

"Poziția Uniunii este clară în acest sens: «avem nevoie de o administrație publică mai eficientă și instituții publice care oferă servicii moderne». UDMR va depune, din nou, propunerile sale vizând garantarea drepturilor lingvistice, prevederi care nu se mai regăsesc în versiunea adoptată de Guvern a proiectului de act normativ, dar care au fost adoptate în varianta inițială al parlamentului", arată sursa citată. Totodată, politicienii Uniunii anunță că vor propune abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului care modifică reglementările privind modul de alegere a președinților de consilii județene.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27