Se ascut cuţitele pentru şefia PSD. Teodorovici, mesaj războinic: Am oricând curajul!

Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Dăncilă, a transmis un mesaj ferm în ceea ce priveşte candidatura la şefia PSD. 

"#Insist să facem #PSD să conteze, din nou‼️

Menirea oricărui partid este să guverneze, iar a oricărui politician #responsabil, este aceea de a-și asuma actul guvernării prin decizii luate în folosul tuturor cetățenilor, nu doar (❗) în interesul celor care l-au votat.

Am afirmat și am (și) demonstrat întotdeauna că, în plan economic, sunt și voi fi un #liberal convins, iar în ceea ce privește măsurile destinate cetățenilor acestei țări, sunt și voi fi mereu un #socialist adevărat. E și motivul pentru care am ales să fiu membru PSD, căci din punctul meu de vedere, e singurul partid pentru oameni – un partid cu suflet‼️ … doar că acum trebuie reînsuflețit nițel!

Acestea sunt principalele motive pentru care nu pot fi de acord cu ideea că PSD ar trebui să rămână în opoziție, atât timp cât toți membrii PSD – și nu numai - suntem de acord că actuala conducere executivă “interimară” este dezastruoasă pentru țară‼️ Nu putem rămâne în opoziție doar pentru a capitaliza – eventual - politic ... PSD are capacitatea și profesioniștii necesari pentru a conduce această țară așa cum a mai făcut-o de-a lungul vremii. Sunt acele guvernări cu care ne mândrim acum și care au adus bunăstare românilor, dar au și pus România pe harta lumii democratice și au adus-o în UE❗ Acesta este PSD care îmi dă curajul de a-mi asuma orice fel de #luptă politică, atât timp cât consider că pot contribui în vreun fel, oricât de puțin, la bunăstarea românilor și la dezvoltarea României‼️", a scris Eugen Teodorovici pe Facebook. 

"Am oricând curajul"

"Dacă înțeleg să îmi asum funcția de președinte al PSD, înțeleg să-mi asum inclusiv #istoria sa, cu bune și cu rele, cu liderii, cu membrii, cu simpatizanții săi, cu greșelile, dar mai ales, cu #reușitele care îi aparțin și care au făcut, la un moment dat, ca #Româniasăconteze. ???????? ????????

În toată activitatea mea am fost adeptul aprecierii prin rezultatele muncii depuse. La fel, consider că este obligatoriu ca, în calitate de #președinte al celui care trebuie să rămână cel mai important partid politic din România zilelor noastre, activitatea ta să poată fi apreciată prin prisma unor #rezultate vizibile, concrete și care să se regăsească în măsuri menite să îmbunătățească nivelul de trai al românilor.

Eu am #curajul de a mă prezenta oricând în fața colegilor cu aceeași dorință și convingere că România are nevoie de o altfel de politică sau de o politică altfel, o politică asumată, o politică a deciziilor, o politică ce nu se fundamentează pe înțelegeri transpartinice, ci strict pe #interesul românilor și al României‼️

De aceea, nu voi accepta niciodată să fiu acel tip de politician care să nu-și asume funcția sau care să prefere poziția de mai vechi sau mai nou "mânuitor al sforilor politice". Prefer să fiu acel politician ”rebel”, în sensul în care îmi permit să fiu sincer și liber de orice ”sfori”❗ Oare câți dintre colegii mei politicieni își permit acest lucru?!

Întotdeauna voi considera că este de datoria celui care a avut șansa, în urma votului acordat de români, de a depune un #jurământ de credință, să respecte cu sfințenie litera și spiritul acestuia. Cum este de datoria PSD să salveze România și cetățenii săi‼️", a mai scris acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel