Scumpiri. Ouăle, untul, fructele proaspete, cel mai mari scumpiri

Ouăle, untul şi fructele proaspete sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în noiembrie faţă de luna precedentă, în timp ce, în categoria mărfuri nealimentare, cele mai importante creşteri de preţuri au fost consemnate în cazul combustibililor şi al tutunului şi ţigărilor, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi. 

Astfel, ouăle s-a scumpit în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, cu 29,21%, untul cu 6,92 şi fructele proaspete 2,22%, iar preţul laptelui de vacă a crescut cu 1,51%. 

Pe segmentul mărfurilor nealimentare, preţul combustibililor a urcat cu 2,78%, iar cel al tutunului şi ţigărilor cu 1,95%. 

În sectorul de servicii, creşteri mai semnificative au fost consemnate în cazul tarifelor la telefon, de 0,96%, transportul aerian, de 0,78%, şi igienă şi cosmetică, 0,51%. 

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi au fost consemnate la citrice şi alte fructe meridionale (-6,55%), alte legume şi conserve din legume (3,29%), zahăr (-1,35%) şi la serviciile de apă, canal şi salubritate (-0,26%). 

Pe total mărfuri alimentare, preţurile au crescut cu 0,66%, în noiembrie faţă de luna precedentă, iar cele nealimentare au urcat cu 0,86%. La servicii, tarifele au crescut cu 0,33%. 

În noiembrie 2017, rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,23%, de la 2,6% în octombrie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,88% şi a celor nealimentare cu 4,12%. Faţă de luna noiembrie 2016, preţul serviciilor a crescut cu 0,10%. 

[citeste si]
Acesta este cel mai ridicat nivel al indicelui anual al preţurilor de consum începând din 2013, când s-a situat la 3,98%. 

"Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2016 - noiembrie 2017) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2015 - noiembrie 2016), calculată pe baza IPC, este 1,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,9%", precizează INS. 

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 2,7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 1,9% anterior. 

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3,1%, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel