Scrisoarea lui Ponta către CSM: Cum își motivează propunerile

Premierul Victor Ponta a declanșat, miercuri, o adevărată furtună pe scena politică românească, odată cu propunerile făcute pentru posturile de conducere a unor instituții din Justiție. Principalele surprize ale lui Victor Ponta au fost propunerile Laurei Codruța Kovesi pentru șefia DNA și a lui Tiberiu Nițu la PG. Premierul și-a motivat alegerea prin faptul că miercuri, 3 aprilie, expira interimatul lui Daniel Morar la șefia PÎCCJ, iar legea „nu prevede posibilitatea prelungirii acestuia”.

Iată scrisoarea integrală transmisă de Victor Ponta către CSM:

„Stimată doamnă Președinte,

Având în vedere faptul că, în data de 3 aprilie 2013, expiră mandatul inetrimar al domnului Daniel Morar, iar legea nu prevede posibilitatea prelungirii acestuia de către CSM, situație care poate atrage nelegalitatea actelor emise de acum înainte de către Ministerul Public,

În baza articolului 54, alin (1) din legea 303/2004, care prevede că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor Parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestuia sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul al Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de procuror sau judecător,

În baza mandatului strict limitat pe care mi l-am asumat, având ca obiectiv rezolvarea situației de instabilitate a Ministerului Public și identificarea unor soluții de asigurare a stabilității și predictibilității Ministerului Public, precum și de a asigura respectarea angajamentelor externe ale României și de a întări independența Justiției,

Doresc să vă înaintez următoarele propuneri - Domnul Tiberiu Nițu, propus pentru funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Domnul Dimitrie Bogdan Licu, propus pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Domnul Codruț Olaru, propus pentru funcția de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Doamna Laura Codruța Kovesi, propusă pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție - Doamna Alina-Mihaela Bica, propusă pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teorism - Doamna Elena Georgiana Hosu, propusă pentru funcția de adjunct al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teorism

Luând act de poziția exprimată, în cadrul discuțiilor informale, de căte membrii Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, vă rog să dispuneți asupra propunerilor de mai sus, conform atribuțiilor conferite fiecărei instituții în baza prevederilor constituționale și legale”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel