Scorul la care speră UNPR la alegerile locale 2016

Preşedintele UNPR, Valeriu Steriu, a declarat, vineri, la Zalău, că speră ca partidul să obţină mai mult de 7% din voturi, la alegerile locale din 5 iunie şi, implicit, un număr mare de primari şi consilieri locali.

"După ce am vizitat aproape toate organizaţiile din ţară, pot spune că UNPR îşi va atinge obiectivele propuse pentru această campanie electorală, probabil vom depăşi destul de bine pragul electoral de 5%; sperăm chiar să trecem de 7%, din evaluările pe care le avem", a declarat Valeriu Steriu, prezent la Zalău în cadrul unui turneu de susţinere a organizaţiilor judeţene, în vederea consolidării partidului.

Liderul UNPR a subliniat faptul că ziua de 5 iunie va fi un moment foarte important pentru partid, acesta fiind pus pentru a doua oară în ultimii şase ani în situaţia de a purta singur bătălia electorală contra majorităţii partidelor.

"Acum patru ani am mai avut un proces similar, la data respectivă UNPR trebuind să înfrunte USL în foarte multe judeţe. A fost o misiune grea, întrucât aveam doar doi ani de existenţă", a precizat Valeriu Steriu.

Potrivit acestuia, în majoritatea judeţelor ţării UNPR va fi "contra tuturor", iar în câteva situaţii vor exista diferite alianţe. Cu toate acestea, preşedintele formaţiunii politice are convingerea că UNPR va avea 'un număr mare de primari şi un număr foarte mare de consilieri locali. În opinia sa, alegerile organizate pe un ghid nou de legislaţie, fără bannere, cu stabilirea primarilor dintr-un singur tur, sunt favorabile partidelor mari, care au primari în funcţie. Cu toate acestea, el speră ca formaţiunea pe care o conduce să rămână şi după 5 iunie al treilea partid politic al României. "Suntem convinşi că altul ar fi fost rezultatul dacă votul era în două tururi, mai ales în privinţa numărului de primari", a afirmat preşedintele UNPR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel