Care sunt motivele pentru care SUA au refuzat încetarea forțată a focului în Gaza.
În urmă cu o săptămână, aproape concomitent cu vizita de stat a lui Vladimir Putin în Emiratele Arabe Unite, cele din urmă au inițiat la nivelul Consiliului ONU inițiativa de a înceta forțat luptele din Gaza. Toate țările au votat da, mai puțin SUA care și-a folosit vetoul pentru a bloca decizia.
Pe plan internațional, decizia SUA au fost aspre criticate fiind acuzate de „dorință de sânge”, însă situația ascunde detalii care nu au fost aduse suficient de mult în atenția publică.
Pe lângă faptul că este controversată inițiativă Emiratelor Arabe Unite de a iniția acest proces imediat după venirea lu Putin la Abu Dhabi, propunerea privește încetarea focului în Gaza la nivel unilateral. Acest lucru înseamnă că nu vor fi discutate prea mult de țările aflate în conflict termenii păcii.
O intervenție forțată a ONU, potrivit unor specialiști, ar putea duce la o escaladare și mai mare a conflictului, mai ales că Israel este statul care a fost atacat nelegitim de către Palestina, sub conducerea grupării teroriste Hamas.
Presupunerile s-au îndreptat și spre ipoteza în care Federația Rusă este conștientă de protestele din Occident susținătoare ale poporului palestinian, iar această „propunere” ar putea pune și mai multă presiune internațională pe partenerul strategic din America.
L-am contactat pe europarlamentarul Tomac pentru a clarifica mai mult situația și pentru a ne spune dacă SUA demonstrează relevanță pe scena internațională, după ce anumite voci au început să-i discrediteze importanța strategică chiar și pentru Europa.
„Conflictul din regiune e unul extrem de complex și trebuie privit prin ceea ce înseamnă consecințele acestuia. În momentul de față avem o realitate extrem de dură și anume că o grupare teroristă a intrat și a omorât copii, femei, oameni de toate vârstele fără a fi provocată. Israelul este legitim să-și pună în aplicare măsurile din punct de vedere militar pentru a-și garanta pacea într-o zonă de amenințare continuă. Nu poate exista o impunere prin care să fie implementat un anumit tip de pace unilaterală. Evident că Israelul are toată legitimitatea pentru a-și apăra cetățenii. Evoluția conflictului din regiune nu este supusă predictibilului, tocmai de aceea cred că lucrurile rămân deschise pentru soluții ce pot fi aplicate în teren, fără a exagera evident. Este regretabil că există și victime colaterale, însă provocarea a fost una inacceptabilă, a fost necesar un răspuns în acest context.”, ne-a spus Eugen Tomac.
„Îmi este greu să evaluez în momentul de față neavând toate elementele, dar este evident că orice încercare prin care se forțează o soluție unilaterală nu aduce pace, ci o complică”, a mai spus europarlamentarul.
În ultimul timp, au existat mai multe voci care au negat capacitatea politică și militară ale SUA, multe dintre argumente fiind suspectate și de influența Federației Ruse. De aceea, l-am întrebat pe europarlamentar dacă vetoul SUA din ONU este o dovadă a capacității acesteia.
„SUA sunt un partener important strategic, cel mai important, securitatea noastră este asigurată de acest parteneriat pe care îl avem cu SUA, iar în contextul actual orice suport venit de la Washington este important. Aici nu putem neglija niciun mesaj de suport legat de conflictul de Orient. În mod sigur, această decizie are elemente concrete ce au îndemnat să procedeze în acest fel. SUA sunt, au fost, și vor rămâne unele dintre cele mai influente puteri globale. În cazul conflictului din Orient nimeni nu poate nega rolul și influența SUA.”, a mai precizat Eugen Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu