Pinalti lui Blaga: Cine a pierdut trebuie să se retragă

vasile-blaga-dc
vasile-blaga-dc

Scaunul lui Vasile Blaga ca preşedinte al PDL este nesigur. Chiar dacă nu cer explicit demisia președintelui PDL, mai mulți lideri ai partidului spun că actuala conducere ar trebui să-și asume eșecul.

Un congres al democrat-liberalilor este luat în calcul pentru luna martie a lui 2013, potrivit unei surse din PDL, citată de gândul.info. O discuţie aplicată va avea loc vineri când este programată şedinţa Colegiului Director, la care participă toţi şefii de organizaţii.

Mai mulți lideri PDL susțin că schimbările la vârf ar trebui să se facă în funcţie performaţa electorală. Tonul l-a dat Elena Udrea care, de la Roman, a susţinut, chiar în noaptea alegerilor că PDL trebuie să fie condus de o echipă de forţă, validată electoral. Aceeaşi părere o are și vicepreşedintele PDL Gheorghe Ştefan "Pinalti" care a declarat, pentru gândul.info, că este nevoie de "o regrupare" a PDL. El a adăugat că oamenii care nu au făcut performanţă să facă un pas înapoi.

"Dacă vorbim foarte sincer, mie Vasile Blaga mi-e drag, dar politica se joacă pe voturi, iar fotbalul pe goluri. Dacă au voturi în spate, e bine. Cine a pierdut dezastuos trebuie să se retragă", a spus Gheorghe Ştefan "Pinalti", care este un apropiat al lui Udrea. "Pinalti" a adăugat nu ştie ce rezultat a obţinut Blaga în colegiul din Timiş în care a candidat, dar dacă are un scor bun atunci discuţia se poartă în alţi termeni. "Trebuie văzut dacă a făcut performanţă", a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel