Scandalul PFA, reloaded. Sute de mii de firme, trimise degeaba la ANAF, contabilii nu pot face bilanţul anului 2010

Oameni la ghiseu
Oameni la ghiseu

Guvernul i-a demis degeaba pe miniştrii Vlădescu şi Șeitan, după scandalul cozilor la care au stat sute de mii de mici întreprinzători, în august 2010. Acum, autorităţile par decise să-şi pună în cap toate firmele din România, nu doar persoanele fizice autorizate.

Cu doar 20 de zile înainte de depunerea bilanţului pentru anul 2010 nu se cunoaşte încă modul de calcul al impozitului. La Ministerul Finanţelor se poartă discuţii cu reprezentanţii mediului de afaceri şi ai Camerei Consultanţilor Fiscali, pentru că nu s-au stabilit regulile de aplicare ale impozitului forfetar, eliminat în ultimele trei luni ale anului. Există riscul ca firmele care au făcut profit doar în ultimul trimestru să plăteasacă şi cota unică şi forfetarul deja achitat, guvernul nedorind să piardă ceea ce a încasat deja. Cum toate actele trebuie întocmite în doar câteva zile, firmele vor depune bilanţul în ultimul moment, eventual cu greşeli, ceea ce tensiona relaţia Fiscului cu mediul de afaceri.

Între timp, companiile româneşti au fost încărcate cu un nou serviciu în slujba statului. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate încearcă să-şi acopere deficienţele de funcţionare prin servicii efectuate gratuit de firmele comerciale. Astfel, s-a cerut, până în 15 februarie, o declaraţie inventar privitoare la plata contribuţiilor CASS, pe ultimii 5 ani. De ce nu are CNAS evidenţa şi cere firmelor să mai depună odată acest inventar este mai puţin important. Cert este că reprezentanţii CNAS au cerut şi certificatul fiscal, pe care sute de mii de firme l-au solicitat ANAF. Conform legii, certificatul ar trebui eliberat în 5 zile, dar nu există, practic, nicio şansă ca sute de mii de cretificate să fie procesate într-un timp atât de scurt.

Probabil, CNAS este presată de FMI să-şi facă ordice în arhive, dar nimeni nu a obligat-o să ceară un document inutil, blocând o altă instituţie a statului. Pentru că ANAF este sufocată de cereri, se pare că se va renunţa la certificatul fiscal, dar încă nu există un act publicat în MO care să anuleze precedenta hotărâre. Pe site-ul instituţiei a fost publicat un comunicat de presă care spunea că nu mai trebuie să depună inventarul firmele care nu au nici restanţe, nici cereri de rambursare a unor sume plătite pentru concediile medicale. După numai două ore, comunicatul a fost scos de pe site, iar în MO nu au apărut alte reglementări.

Citeşte şi:

Cine plăteşte şi forfetar şi impozit pe venit în 2011

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel