SCANDAL OUĂ. ANSVSA, controale: PRIMUL RAPORT

Din luna august 2017 până-n 14 februarie 2018, ANSVSA a demarat controale, la nivel național, în industria agricolă. S-a căutat dacă sunt respectate condițiile sanitare veterinare și de siguranță a alimentelor referitoare la producerea ouălor și a produselor din ouă, destinate comercializării.

Verificările au vizat respectarea normelor de biosecuritate aplicabile fermelor avicole, respectarea condiţiilor de igienă şi de temperatură în unitățile de ambalare, procesare și depozitare a ouălor, asigurarea trasabilității ouălor și a produselor din ouă și eventuala prezență a substanței Fipronil în aceste produse.

Controalele au fost realizate la nivelul fermelor de găini ouătoare, abatoare de păsări, centre de colectare și ambalare ouă, unități de procesare ouă, unități de comercializare, depozite farmaceutice veterinare, fabrici de nutrețuri, precum şi în unităţile care au fost autorizate pentru efectuarea acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

”Având în vedere concluziile şi recomandările Comisiei Europene - DG SANTE, din luna septembrie a anului trecut, privind includerea în programul de monitorizare, pe lângă Fipronil, a încă 5 substanţe (Amitraz, Bifenthrin, Cypermethrin, Diazinon, Thiamethoxam), ANSVSA a elaborat un program ad hoc, de extindere a monitorizării. În baza acestui program extins, au fost organizate controale oficiale și la nivelul abatoarelor de pasări şi în unităţile autorizate sanitar veterinar pentru activităţile de producere de ou lichid şi produse din ouă. S-au realizat, în această perioadă, 1.470 de controale oficiale, dintre care 776 în ferme de găini ouătoare, iar restul în: centre de colectare a ouălor, centre de ambalare a ouălor, unități de producere a ouălor lichide, unități de procesare a ouălor, unități de depozitare ouă, depozite de produse medicinale veterinare și firme care efectuează acțiuni de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.” precizează ANSVSA. 

9 centre de ambalare a ouălelor, fără autorizație sanitar-veterinară

În urma acestor verificări au fost depistate 9 centre de ambalare a ouălor care au produs și furnizat materie primă pentru producerea de praf de ou (ouă lichide – melanj de ou integral), fără să deţină autorizaţie sanitară veterinară pentru desfăşurarea acestei activităţi.

400.000 de ouă, reținute până la sosirea buletinelor de analiză

”Totodată, s-au prelevat 535 de probe (din ouă, gălbenuș lichid, praf de ouă, carcasă de pasăre, cereale folosite ca furaje și teste de sanitație) pentru determinări de laborator. Pentru un lot de 400.000 de ouă, care a fost reținut oficial (pe baza principiului precauției – Reg 178/2002), suspicionat a fi contaminat cu o substanță din categoria biocidelor, restricția a fost ridicată, după sosirea buletinelor de analiză conforme” precizează ANSVSA.

”Pentru 6 probe, analizele de laborator au relevat prezența substanței Fipronil. Au fost luate măsurile legale aplicabile acestui tip de situație, iar pentru a determina sursa și modalitatea de contaminare, inspectorii ANSVSA, împreună cu alte instituții abilitate ale statului, derulează o anchetă.” adaugă sursa citată. 

Ce nereguli au fost găsite

Dintre neconformităţile constatate, pe parcursul celor 7 luni de controale cu această tematică, menţionăm:

- nerespectarea condițiilor de biosecuritate la nivelul unor exploatații de găini ouătoare;

- desfășurarea unor activități pentru care unitățile nu au fost autorizate sanitar veterinar;

- registrele conținând tratamentele aplicate în unele ferme de găini ouătoare nu erau completate;

- deficiențe privind elaborarea și implementarea programelor de autocontrol, de către operatorii alimentari din sectorul ouălor;

- nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură la nivelul unităților de ambalare, procesare și depozitare a ouălor;

- deficiențe privind gestionarea deșeurilor și a subproduselor nedestinate consumului uman;

- ambalarea și comercializarea unor loturi de ouă a căror trasabilitate nu a putut fi stabilită;

- depozitarea și comercializarea ouălor în unități neautorizate/neînregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor;

- utilizarea unor mijloace auto neautorizate sanitar veterinar pentru transportul ouălor.

[citeste si]

”Pentru aceste nereguli, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 132.360 de lei și au fost emise 3 Ordonanțe de suspendare temporară a activității. De asemenea, au fost retrase de la comercializare 178.200 de bucăți de ouă, au fost reținute oficial de la centre de ambalare a ouălor 1.238.460 de bucăți de ouă și 3.250 de kg de produse din ouă lichide, din unități de procesare a ouălor. Toate aceste produse au fost dirijate către unități autorizate de neutralizare, unde au fost distruse. Controalele ANSVSA cu această tematică se desfășoară în continuare.” a conchis sursa citată. 

Fipronilul este un insecticid pentru uz larg, care apartine familiei chimice fenilpirazol. Acesta este folosit pentru a combate furnicile, gândacii, puricii, căpușele, termitele, coropișnitele, gărgărițele și alte insecte. Nu este permisă utilizarea lui ca și substanță antiparazitară pentru animalele destinate consumului uman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel