Scandal monstru la PNL. "Ce vrei, fraiere?"

Liberalul Jenor Beudean, bărbatul care apare în fotografii agresând o femeie în plină stradă, se apară și spune că lucrurile nu stau așa cum au fost prezentate.

"Împrejurările în care s-a petrecut sunt descrise subiectiv în postarea de pe Facebook - preluată de dumneavoastră şi urmează să fie elucidată de organele de cercetare.

În data respectivă, în jurul orei 16.00, mă deplasam în municipiul Bistriţa pe Bulevardul Independenţei, direcţia Viişoara - Centru. Înaintea trecerii de pietoni, la circa 50 de metri, o maşină a Poliţiei Locale circula în faţa mea pe banda întâi. A semnalizat dreapta şi a oprit pentru a parca. Eu am oprit în spatele maşinii de poliţie ca să-i acord prioritate, apoi am pornit cu viteza întâi şi am ajuns prima maşină la trecerea de pietoni pe banda întâi când culoarea semaforului pentru maşini s-a preschimbat în verde.

În acel moment, pe trecere se afla o singură doamnă despre care am aflat ulterior că este Nicoleta Constantinescu. Ea traversa strada agale în timp ce vorbea la telefon.

(w670)

Maşinile aflate pe banda a doua aşteptau să treacă această femeie strada, iar eu i-am făcut semn cu mâna să se grăbească fiind deja verde pentru maşini. În acel moment, mi-a adresat cuvinte injurioase şi m-a întrebat, ironic: «Ce vrei, fraiere?».

A continuat să traverseze strada în acelaşi ritm, iar în momentul în care am pus maşina în mişcare, s-a întors şi a lovit-o cu piciorul, continuând să mă înjure. În această situaţie, am decis să mă întorc la primul sens giratoriu pentru că am crezut că maşina a fost avariată în urma loviturii ca să îi cer să mergem împreună la echipajul de Poliţie Locală, aflat pe Bulevardul Independenţei.

[citeste si]

Întrucât a refuzat şi a continuat să-mi adreseze cuvinte injurioase şi ameninţări, am încercat să o conving să intre în maşină pentru a merge împreună la sediul Poliţiei Locale, moment în care s-a smucit şi s-a tras înapoi.

Aceste secvenţe sunt imortalizate în fotografiile pe care le-aţi publicat şi nicidecum vreun act de agresiune. Întrucât nu am reuşit să o conving să mă însoţească la Poliţia Locală, am decis să mă prezint singur şi să relatez ce s-a întâmplat.

Ulterior am depus o plângere şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud cerând ca doamna să fie cercetată pentru infracţiunile prevăzute la articolul 217 alineat 1 şi articolul 202, alineat 1, Cod Penal întrucât am considerat că mi-a creat un prejudiciu material şi moral.

Am regretat imediat incidentul, motiv pentru care profit şi de această ocazie ca să îmi cer scuze doamnei Constantinescu. Menţionez însă că am fost provocat să reacţionez într-un mod nepotrivit de atitudinea doamnei care mi-a lovit maşina şi m-a jignit public.

Vă informez că urmare a celor petrecute, am demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, iar în perioada care urmează îmi voi demonstra nevinovăţia în justiţie, urmând să-i acţionez în judecată pe toţi cei care m-au calomniat pe reţeaua de socializare, dovedind în felul acesta că pentru ei nu există prezumţia de nevinovăţie şi nici instanţe de judecată care să dea sentinţe pe bază de probe", a transmis Jenor Beudean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel