PNL este măcinat de scandaluri interne. După demisia lui Mihăița Calimente, a venit rândul unui nou nume important să se revolte.
Deputata Diana Tuşa îşi doreşte cât mai repede alegeri la toate nivelele în partid şi aşteaptă mai multe demisii după eşecul din alegeri.
"Eu reprezint o voce din partid, dar nu una singulară din nefericire pentru ei. Sunt foarte multe nemulţumiri. Nu putem să pierdem alegerile şi să proclamăm victoria. Se încearcă să se ascundă mizeria sub preş. Soluţia nu poate fi decât una singură. Când îţi asumi răspunderea, plăteşti. Demisionezi. Nu facem alegeri şi interpretăm protocolul de fuziune aşa cum îţi convine. Eu mereu am spus ce a fost de spus în interiorul partidului. Au fost mereu promisiuni. A trecut o lună şi jumătate şi avem alegeri doar în filiale unde trebuie să ne punem oameni.
De ce facem alegeri doar în anumite locuri. Nu mă mai regăsesc în acest partid. Nu e partidul în a cărei ideologie eu m-am regăsit. Mi se pare normal să facem peste tot alegeri. Cine a greşit să facă un pas în spate şi să îi lase pe alţii să câştige alegeri. ", a spus Diana Tuşa.
"Nu putem să minţim oamenii. Să avem criterii şi să venim cu oameni care au probleme. Prefer să nu cer voie nimănui când vorbesc. Nu am negociat cu domnul Tăriceanu. Eu sunt membru al Partidului Naţional Liberal. ", a spus Diana Tuşa la Antena 3.
Întrebată dacă a avut discuții cu lideri ALDE pentru a trece la partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, Diana Tușa a spus că nu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu