SCANDAL între un PNL-ist și un jurnalist. Ludovic Orban a intervenit

PNL
PNL

La şedinţa de miercuri de la Consiliul Judeţean Cluj, un consilier judeţean de la PNL a sărit să bată un jurnalist - pe Tiberiu Fărcaș.

Potrivit martorilor, jurnalistul i-a reproşat lui Dorel Secară (PNL) faptul că are un limbaj aproape suburban şi că modul în care s-a adresat secretarului judeţului este unul incalificabil. Tiberiu Fărcaş susţine că incidentul a fost aplanat doar de intervenţia lui Ludovic Orban care a sărit şi l-a calmat pe consilierul Secară, scrie Știridecluj.

Tiberiu Fărcaș a explicat exact cum s-a petrecut incidentul

Jurnalistul a trimis un punct de vedere pentru sursa citată în care a vorbit despre cum s-a petrecut incidentul.


"1. Am participat la ședința Consiliului Județean care se anunţa incendiară, ţinând cont de intenţiile declarate ale noii alianţe PNL-PD de a schimba majoritatea şi conducerea în CJ în calitate de cetăţean, şedinţa fiind una PUBLICĂ. Nu doar eu, ci orice cetăţean de pe raza judeţului Cluj, are DREPTUL să participe, lucru greu de înţeles de unii consilieri judeţeni, din păcate.

2. Nu am participat în calitate de jurnalist Ziua de Cluj, la acest ziar domeniul politic și administrativ este acoperit de un alt jurnalist, veteran și el, ca și mine. Sunt doar un colaborator extern la Ziua de Cluj, pe probleme culturale, să se ştie bine asta.

3. Am participat în calitate de reporter vechi, pasionat de spaţiul public, interesat de ceea ce se întâmplă în oraş şi judeţ. Nimeni nu poate bloca un ziarist şi un cetăţean să participe la o şedinţă publică, din contră aş spune. Am făcut un live text pe Facebook, pentru că eu utilizez reţeaua Facebook, mulţi mă citesc acolo.

Şedinţa era de maxim interes public dovadă că de la centru a venit domnul Ludovic Orban, care a avut o atitudine senzaţională pentru care îi mulţumesc.

4. Domnul consilier judeţean Secară Dorel a avut, în opinia mea, un comportament hilar şi suburban în această lungă şedinţă de consiliu judeţean. În 19 ani de presă nu am asistat, la sutele de şedinţe la care am fost la un comportament de nivelului domnului Secară Dorel. A jignit-o pe secretara Consiliului Judeţean într-atât (o ştiu pe doamnă doar din ziare), încât femeia a părăsit şedinţa. Asta spune tot. Nu mai am ce adăuga. Cu mari intervenţii a revenit.

5. Am avut o dispută verbală, într-o pauză, cu domul Secară Dorel, reproşându-i nivelul extrem de jos la care a dus discuţia. De la un liberal am pretenţii la eleganţă, dar din păcate nu e cazul la domnul Secară. Disputa a fost aprinsă, nu contest că am sărit şi eu calul, dar o pun pe seama tesiunii care a fost în şedinţă. Polemica a continuat la ţigară, foarte aprinsă, când într-adevăr Secară Dorel a urlat la mine că în ce calitate în critic, că mi-am depăşit condiţia de cetăţean şi jurnalist, că nu am nici un drept să îl critic sau lua la rost. L-am contrazis şi s-a apropiat ameninţător spre mine. Nu m-a lovit.

6. Ne-a despărţit Ludovic Orban şi alţi câţiva liberali tineri. Orban s-a prezentat şi am dat mâna cu el.

7. După încheierea şedinţei, i-am întins mâna lui Secară şi mi-am cerut scuze dacă l-am jignit. A refuzat categoric să dea mâna cu mine şi a continuat să mă acuze. Martor e domnul vicepreşedinte Mihai Seplecan.

8. E în fişa reporterului să fie presat, atacat, ameninţat. Nu mă simt intimidat de consilierul judeţean Secară şi nu mă voi lăsa niciodată intimidat. Per total, regret incidentul. Dar domnul respectiv nu are nimic din eleganţa liberală....", a declarat jurnalistul Tiberiu Fărcaș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel