Scandal în PSD! Fost ministru și Dragnea, la cuțite

Scandal în interiorul PSD. Totul a pornit după ce organizația de la București a schimbat candidatul partidului la primăria Brașov.

Conducerea centrală a PSD și o organizație județeană de la Brașov au intrat într-un cerc al declarațiilor războinice, în mijlocul căruia fostul ministru social-democrat Constantin Niță lansează acuzații la adresa presedintelui partidului, Liviu Dragnea.

Echipa de campanie a PSD din Capitala a schimbat candidatul ales de PSD Brașov pentru Primăria Braşov și a impus un candidat care în prezent nu este membru de partid, relatează monitorulexpres.ro. În fața acestei decizii, PSD Brasov va depune o contestație în partid.

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, proaspat demisionar de la sefia PSD Brasov, a spus că nu poate sa fie de acord cu schimbarea de la Bucuresti a candidatului.

„Probabil că se consideră că sînt oamenii mei. Domle, nu sînt oamenii mei, că nu dorm cu ei acasă. Eu am crescut o generaţie aici şi am lăsat ideea să muncească mai mult, să se afirme, de aceea am plecat de la conducere. De aceea am plecat. Şi vîrsta şi sănătatea şi alte proiecte pe care le am. Punct. Iar decizia Biroului nu va fi respectată de organizaţia PSD Braşov pînă la rezolvarea situaţiei. Noi nu sîntem cîrpa de şters pantofi a nimănui. Eu în organizaţia asta am muncit foarte mult şi nu poate veni cineva acum să ne spună să ne dăm la o parte. E o greşeală, o chestiune nedemocratică, cu care eu nu sînt de acord", a spus Niţă, potrivit presei locale.

Întrebat dacă crede că Liviu Dragnea a fost cel care a impus aceste schuimbări la Braşov, Niţă a răspuns: „Da, 100%".

El a spus ca organizația nu va susține candidatul stabilit la București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel