Scandal dopaj. Putin se IMPLICĂ

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că în țara sa nu a existat niciodată dopaj de stat. El a făcut aceste afirmații cu puțin înaintea anunțului Comitetului Internațional Olimpic, potrivit căruia 28 de sportivi ruși participanți la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci fac obiectul unei proceduri disciplinare deschise de către CIO pentru bănuieli de dopaj.

Vineri, în tradiționala sa conferință de presă de sfârșit de an, Vladimir Putin a dezmințit din nou existența unui sistem de dopaj controlat de stat.

"În Rusia, nu a existat niciodată (...) un sistem de dopaj de stat, nici susținere adusă dopajului", a afirmat Putin înaintea anunțului făcut de CIO.

"Ca în orice altă țară, avem probleme cu aceasta (dopajul) și trebuie s-o recunoaștem", a adăugat Putin, reafirmând voința Rusiei de "a lucra în strânsă colaborare cu Comitetul Internațional Olimpic, AMA (Agenția Mondială Antidoping — n. r.) și celelalte organizații internaționale".

Vineri, CIO a indicat că nu mai puțin de 28 de sportivi ruși care au participat la Jocurile de iarnă de la Soci, din 2014, fac obiectul unei proceduri disciplinare deschise pentru bănuieli de dopaj.

Procedura a fost deschisă după dezvăluirile din a doua parte a raportului McLaren asupra dopajului în Rusia, publicat pe 9 decembrie. Ca și în prima sa parte, raportul denunță existența unui sistem de dopaj de stat, fapt contestat de Rusia.

Cei 28 de sportivi aflați în cauză sunt cei pentru care există probe de manipulare a unuia sau mai multe eșantioane de urină prelevate la JO 2014, după cum se arată în raport, a precizat CIO într-un comunicat.

În lumina raportului McLaren, CIO a anunțat că va reanaliza cele 254 de eșantioane de urină prelevate de al sportivii ruși la JO de la Soci.

27 de sportivi ruși, sancționați

27 de sportivi ruși au fost sancționați până acum de CIO după reanalizarea eșantioanelor de la JO Beijing 2008 și JO Londra 2012, demarată înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro și care continuă, a menționat forul olimpic mondial.

CIO a precizat că va analiza din nou și eșantioanele prelevate rușilor care au participat la JO de iarnă de la Vancouver, în 2010.

Suspiciunile care-i vizează pe ruși afectează mai multe sporturi. Joi, Rusia a renunțat să organizeze etapa de Cupă Mondială de biatlon ce urma să aibă loc în martie la Tiumen, iar Federația Internațională de Patinaj (ISU) a decis să mute etapa rusă din Cupa Mondială de patinaj viteză prevăzută în aceeași lună la Celiabinsk.

Vineri, a fost rândul Federație ruse de schi fond că renunțe la organizarea etapei de Cupă Mondială prevăzută tot în martie la Tiumen, într-un gest vizând "reconstruirea credibilității sale în cadrul comunității schiului nordic", potrivit unui comunicat al Federației Internaționale de Schi (FIS).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel