Săptămâna Patimilor - Vinerea Mare: Ce nu ai voie să faci. Se spune că femeile pot orbi!

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Anna Shvets)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Anna Shvets)

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Iisus Hristos.
 

După ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rosteşte sentinţa. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Şi crucea. Ajuns la locul execuţiei, braţul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de braţul vertical înfipt din timp în pământ, iar picioarele condamnatului puteau fi aşezate pe un scăunel de picioare, ceea ce uşura durerile, dar lungea supliciul, scrie crestinortodox.ro. În vârful stâlpului, se fixa o scândură pe care era consemnată vina condamnatului, în cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

Iosif din Arimateea l-a coborât pe Iisus de pe Cruce şi l-a îngropat împreună cu Nicodim. În momentul în care Hristos Şi-a dat duhul, catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat şi multe trupuri ale celor adormiţi au înviat.

Vinerea Mare este zi aliturgică. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii, semnificând coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare. Seara se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoţii ajutaţi de credincioşi simbolizează trupul Mântuitorului. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare

În Vinerea Mare se opreşte lucrul, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul.

Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare, morţii nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă. Acestei zile i se spune şi Vinerea Seacă, pentru că bătrânele țineau post negru (fără apă şi pâine până la ora 17.00), iar seara, la Denii, luau anafura de la biserică.

Femeile nu umplu borş în acestă zi, să nu se scalde Necuratul în el, nu coc pâine să nu ardă mâinile Maicii Domnului. De asemenea nu cos, ca să nu orbească, nu ţes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel