SANITAS solicită finanţarea creşterilor salariale și retragerea noii Ordonanțe de Urgență

Foto Facebook, Federatia Sanitas din Romania
Foto Facebook, Federatia Sanitas din Romania


Consiliul Național al Federației SANITAS, întrunit în ședință ordinară în data de 20 februarie 2020, a analizat situația acordării drepturilor salariale angajaților din sistemul sanitar și cel de asistență socială, precum și impactul pe care reglementările O.U.G. nr. 25/2020 îl va avea asupra sistemului sanitar public de stat.

Reprezentanții SANITAS din întreaga țară au semnalat grave deficiențe atât în ceea ce privește acordarea creșterilor salariale prevăzute începând cu ianuarie 2020, cât și în acordarea celorlalte componente salariale, ca urmare a finanțării deficitare a unităților medicale, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de socializare al Federației. 

"În acest context, atragem atenția guvernanților asupra necesității de a reglementa urgent finanţarea creşterilor salariale, aceasta făcându-se în mod tradițional prin transfer de la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Menționăm că toate sectoarele bugetare care au beneficiat de creșteri salariale începând cu ianuarie 2020 au asigurată și finanțarea acestora, în afară de sistemul de sănătate.
Anul acesta, cel puțin până în luna aprilie, spitalele funcționează lunar, cu a 12-a parte din bugetul pe anul 2019, neavând cum să suporte creșterile salariale prevăzute începând cu ianuarie 2020.
Astfel, este evident faptul că Guvernul României nu asigură sursa de finanțare pentru aceste creșteri salariale la acest moment, în condițiile în care toate creșterile salariale din 2015 și până în prezent au fost asigurate prin transfer de la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate", au transmis reprezentanții SANITAS.

Aceștia spun că reglementarea acestei situații ar fi o garanţie că spitalele vor putea acorda creşterile salariale prevăzute de Legea nr.153/2017 începând cu ianuarie 2020 fără a fi obligate să diminueze cheltuieli destinate asigurării unei optime îngrijiri a pacienţilor sau alte drepturi salariale.

În ceea ce privește mult discutata O.U.G. nr. 25/2020 și prevederile acesteia, categoric în favoarea sectorului comercial de sănătate, Consiliul Național al Federației SANITAS continuă să solicite Guvernului României retragerea ei.

"Suntem profund îngrijorați de faptul că un astfel de act pune sistemul public de sănătate într-o relație concurențială directă cu cel privat, o anomalie, deoarece sistemul privat de sănătate ar trebui să fie complementar celui de stat. Prevederile O.U.G. 25/2020 sunt în discordanță atât cu principiile sistemului de asigurări de sănătate din România, cât și cu structura și modul de finanțare al sistemului public de sănătate și creează un avantaj vădit sistemului privat cu consecințe grave asupra necesității dezvoltării și îmbunătățirii sistemului public și în detrimentul accesului la servicii medicale de calitate pentru toți românii", arata reprezentantii SANITAS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel