Salarii și pensii. Cîțu s-a răzgândit puțin: Acest mesaj e pentru populiști

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a venit cu precizări suplimentare legate de plata pensiilor și salariilor. 

Cu o zi înainte, Florin Cîțu spunea că plata salariilor și a pensiilor se face doar dacă vom avea încasări la buget, iar joi a venit cu câteva lămuriri, în emisiunea ”România 9”, de la TVR 1, explicând și o eventuală situație îngreunată în ceea ce privește veniturile:

”Ca să fim onești, declarația mea a fost puțin diferită. Am spus că întotdeauna există o legătură între a face cheltuielile și execuția bugetară, pentru că în orice buget cheltuielile sunt fixe, le știi, iar veniturile sunt estimate. Mai ales România care are un deficit, bineînțeles că restul veniturilor trebuie să le împrumuți ca să faci plata. Nu este nicio problemă. Contrar a tot ceea ce am tot fost criticați și eu, și PNL, de la începutul anului și până acum, am plătit și salarii crescute”, a explicat Cîțu.

”Anul acesta am crescut salariile. Lumea nu-și aduce aminte...”

”Anul acesta am crescut salariile. Lumea nu-și aduce aminte, dar în sectorul bugetar au crescut salariile și au fost plătite. Nu a existat nicio zi întârziere la plata pensiilor. Din contră, acum, de Sărbătorile de Paști, au fost plătite în avans. A fost un efort din partea Ministerului Finanțelor Publice, pentru că e greu să te împrumuți într-o zi sume mari dintr-o piață care este fragmentată, dar am făcut acest lucru. Deci, nu există nicio problemă, și asta fac în fiecare zi, mă asigur că în primul rând plătim nu numai pensii și salarii, ci și facturile, pentru că așa menținem sectorul privat în viață, care plătește taxe și impozite ș.a.m.d.”, a mai explicat ministrul.

Vezi și: PENSII MĂRITE. Florin Cîțu anunță PROBLEME la plata PENSIILOR și SALARIILOR. "Totul depinde de execuția bugetară"

”Dar, în același timp, este foarte adevărat că, și lumea trebuie să știe, există o legătură directă între execuția bugetară și plata cheltuielilor care sunt incluse în buget. Acest mesaj este pentru populiști, este pentru acei oameni din Parlamentul României care vor să crească deficitul bugetar pe hârtie”, a mai adăugat ministrul Florin Cîțu, la TVR 1. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel