SALARII PROFESORI. Cioloș: Nu mă bucur de necazul altora

Fostul premier Dacian Cioloș atacă programul de guvernare subliniind că o minciună spusă de mai multe ori nu poate deveni adevăr. 

”Saga 'creşterii bunăstării românilor prin aplicarea la literă a programului de guvernare' pare să continue. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu mă bucur deloc de necazul altora. Sunt doar puţin trist că avem nevoie de deziluzionări repetate pentru a înţelege că o minciună spusă de mai multe ori nu poate deveni adevăr, oricât ar vrea unii să spere că 'data viitoare poate va fi mai bine'”, a scris Cioloş, marţi, pe Facebook.

El se referă la creşterile salariale promise profesorilor de actuala guvernare.

”Nu doresc nici să mai pun o cărămidă la defetism şi nici la concertul de critici adresate celor de la guvernare. Văd că o fac destul de bine oameni de-ai lor. Cred însă că dacă nu învăţăm odată pentru totdeauna lecţia asta (a minciunii frumos îmbrăcate, care creează speranţă) nu vom putea construi alternativa realistă. Şi noi, cei din Platforma România 100, la asta vrem să lucrăm în primul rând, în perioada următoare. Vom vorbi mai mult când vom avea consistenţa pe care o credem necesară”, mai subliniază Cioloş.

[citeste si]

Dacian Cioloş distribuie pe Facebook un mesaj al fostului său consilier Ionel Dancă, în care afirmă că îi pare rău pentru toţi profesorii, ”care au aflat abia acum că de la 1 ianuarie salariile se majorează cu 25% doar pe hârtie”. ”În realitate, se mută contribuţiile de cca. 23% din salariu brut de la angajator la angajat”, a mai spus Dancă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel