Salarii mai mari în România! Anunțul făcut astăzi

Institutul Național de Statistică a anunțat, vineri, că anul trecut câştigul salarial mediu lunar brut s-a situat la 2.328 lei la nivel naţional, cu 7,6% mai mult decât în 2013. De asemenea, angajatorii au cheltuit în medie 2.988 lei pe lună pentru fiecare salariat, la un număr mediu al salariaţilor de 4,5 milioane persoane.

Câştigul salarial mediu lunar net, de 1.697 lei, a fost în urcare cu 7,5% (118 lei) faţă de anul precedent.

Efectivul salariaţilor a fost anul trecut de 4,9 milioane persoane, cu 99.600 de persoane în plus, iar numărul mediu s-a plasat la 4,5 milioane salariaţi, în creştere cu 64.100 persoane.

Cele mai mari câştiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia naţională, s-au realizat anul trecut în intermedieri financiare şi asigurări (de 2,2 ori), informaţii şi comunicaţii cu 97,8%, industria extractivă cu 92,1%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 82,3%, administraţie publică cu 62,3%, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice cu 43,9%, învăţământ cu 2,1%, transport şi depozitare cu 0,6%.

Câştigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în hoteluri şi restaurante (-43,5%), alte activităţi de servicii (-32,8%), construcţii (-26,9%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-26,4%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-25,7%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-25,2%), tranzacţii imobiliare (-20,8%), comerţ (-16,8%), sănătate şi asistenţă socială (-11,8%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-11,1%), industria prelucrătoare (-7,0%).

Citește și: Amenzi pentru românii care nu depun declaraţia pentru plata asigurărilor de sănătate

Indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost anul trecut de 131,2% faţă de anul 1990, mai mare cu 7,8 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 0,9 puncte procentuale faţă de anul 2008.

Femeile au câştigat în medie cu 178 lei mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu lunar brut de 2.234 lei (faţă de 2.412 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial mediu lunar net de 1.627 lei (faţă de 1.761 lei al bărbaţilor).

Bărbaţilor le revin câştiguri salariale medii lunare nete superioare femeilor în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe (peste 25%) regăsindu-se în intermedieri financiare şi asigurări (41,3%), alte activităţi de servicii (27,8%) şi industria prelucrătoare (27,6%).

În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu lunar net s-a situat sub media pe economie în 36 dintre judeţe. Cel mai scăzut nivel, respectiv de 1.251 lei s-a înregistrat în judeţul Harghita, cu 26,3% mai puţin decât media pe economie. La polul opus, s-a situat câştigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (2.441 lei), cu 43,8% peste media pe economie.

Costul mediu lunar al forţei de muncă s-a situat la 2.988 lei/salariat, în creştere cu 6,2% faţă de anul precedent.

Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai mare în industria extractivă (de 2,3 ori), intermedieri financiare şi asigurări (de 2,2 ori), informaţii şi comunicaţii (+90,1%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+86,2%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+42,4%), administraţie publică (+31,4%).

Vezi și: Bogdan Olteanu, BNR: România ar putea adopta moneda unică europeană în 2022-2023

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel