Sălaj: Fată de 16 ani, agresată şi violată în Zalău

Trei tineri, între care şi o fată de 13 ani, au agresat şi violat o adolescentă de 16 ani, în noaptea de miercuri spre joi, în zona Sălii Sporturilor din Zalău, după care au trimis-o acasă doar în lenjeria intimă.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, Tiberiu Corda, a declarat joi, pentru AGERPRES, că cei trei tineri, respectiv două fete şi un băiat, de 19 ani, erau împreună cu partea vătămată, o fată de 16 ani, miercuri noaptea, în zona Sălii Sporturilor din Zalău, atunci când, din motive personale, au agresat-o pe aceasta din urmă şi au supus-o la acte sexuale, contra voinţei ei. Potrivit acestuia, tânărul de 19 ani a obligat victima să întreţină cu el raporturi sexuale orale şi normale, iar o fată de 16 ani a întreţinut cu persoana vătămată raporturi sexuale orale. Tiberiu Corda a adăugat faptul că tânăra vătămată a fost găsită ulterior, pe stradă, de o patrulă de Poliţie, îmbrăcată doar cu lenjeria intimă.

Victima a fost dusă mai apoi la spital, raportul medico-legal indicând, la o primă evaluate, 7-8 zile de îngrijiri medicale. 'Faţă de tinerii de 19 şi 16 ani s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, în vreme de fata de 13 ani nu răspunde penal pentru cele întâmplate', a adăugat Tiberiu Corda. Procurorii continuă cercetările în acest caz, dosarul penal urmând a fi înaintat instanţei.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel