Sălaj: 350 de firme au migrat din Cluj în Sălaj, pentru programul Start-Up Nation

Circa 350 de firme din judeţul Cluj au migrat în ultimul an în Sălaj, potrivit datelor Oficiului Registrului Comerţului (ORC) Sălaj, în condiţiile în care programul Star-Up Nation a oferit, la ediţia din 2018, un punctaj mai mare societăţilor comerciale ce activează în judeţe în care activitatea privată este redusă. 

Conform datelor prezentate miercuri, în cadrul şedinţe lunare a Colegiului Prefectural Sălaj, de directorul Oficiului Registrului Comerţului (ORC), Laura Vădan, în ultimul an (octombrie 2018 - octombrie 2019) în Sălaj s-au înmatriculat 2.375 de firme, 529 dintre aceste au fost înfiinţate prin programul Start-Up Nation.

'În comparaţie cu alte judeţe stăm foarte bine, dat fiind faptul că punctajul era mult mai mare într-un judeţ ca Sălaj decât în Cluj. (...) Ceea ce vă pot spune este că dat fiind criteriile acestea de eligibilitate, am avut 350 de firme mutate de la Cluj în Sălaj', a precizat Laura Vădan. În ediţia din 2018 a programul Start-Up Nation a fost introdus un criteriu privind densitatea IMM-urilor la nivel judeţean, astfel încât firmele care au sediul social şi punctele de lucru în localităţi din judeţele cu o densitate mai mică de patru IMM-uri la suta de locuitori primeau 20 de puncte, comparativ cu cinci puncte acordate pentru firmele din judeţe cu o densitate mai mare de patru IMM-uri la suta de locuitori.

De asemenea, potrivit directorului ORC Sălaj, în perioada menţionată 640 de persoane fizice autorizate şi întreprinderi individuale au fost radiate din oficiu, pentru că nu au respectat prevederile Legii 182/ 2016, privind numărul de clase de activităţi prevăzute în codul CAEN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel