Sala de sport GymNadia, inaugurare - VIDEO

Sebastian Florea / 04 dec 2018 / 17:21 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Distracția și gimnastica se vor îmbina în noua sală de sport GymNadia, care a fost inaugurată marţi.

Sala de iniţiere în gimnastică şi educaţie fizică GymNadia, un nou proiect al Fundaţiei Ţiriac, realizat în colaborare cu Fundaţia Nadia Comăneci, a fost inaugurată miercuri în prezenţa presei, autorităţilor locale şi unor reprezentanţilor din domeniul sportului, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

În cadrul cursurilor de iniţiere în gimnastică oferite la GymNadia, copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani vor învăţa primele rutine de mişcare, îmbinând distracţia cu activitatea fizică, pentru a se dezvolta sănătos şi armonios. 'Gimnastica reprezintă catalizatorul pentru o nouă generaţie sănătoasă. Am dezvoltat acest loc, în care copiii se bucură de activitatea fizică. Distracţia stă la baza celor mai relevante evoluţii în lumea celor mici, aceasta este filozofia GymNadia. Copiii vin şi îşi fac prieteni aici, se distrează şi, fără să realizeze, pun bazele generale în sport, învaţă coordonarea', a declarat Nadia Comăneci, prezentă la evenimentul de lansare a sălii de gimnastică.

VIDEO

 

O bază materială importantă

La rândul său, Ion Ţiriac a declarat în cadrul evenimentului: 'Misiunea Fundaţiei Ţiriac este aceea de a contribui la formarea tinerilor în spiritul valorilor şi principiilor de viaţă sănătoasă. Proiectul pe care l-am lansat astăzi, sala de iniţiere în gimnastică şi educaţie fizică GymNadia, creează o bază materială importantă pentru dezvoltarea armonioasă a viitoarelor generaţii prin practicarea sportului încă de la o vârstă fragedă. Este un proiect cu atât mai valoros cu cât beneficiază de implicarea Nadiei Comăneci, cea mai bună gimnastă a României şi cea mai cunoscută din toate timpurile. Pe această cale, îi mulţumesc pentru că s-a alăturat Fundaţiei Ţiriac în susţinerea acestei iniţiative.'

Sala de gimnastică GymNadia poate fi considerată o facilitate sportivă unică de acest tip în zona Bucureştiului. Amenajată la etajul superior al Patinoarului Ţiriac - Telekom Arena, GymNadia beneficiază de un spaţiu de 630 metri pătraţi, prevăzut cu vestiare şi grupuri sanitare proprii. Sala a fost amenajată cu sprijinul Simonei Halep şi al unor companii, care au oferit suport material şi financiar pentru dezvoltarea proiectului.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25