TRU: PNL se becalizează. Becali: E un neica nimeni

traian_razvan_ungureanu dc
traian_razvan_ungureanu dc

Purtătorul de cuvânt al ARD pentru campania electorală, Traian Răzvan Ungureanu, a atacat PNL și pe noul său membru, Gigi Becali, declarând că "becalizarea" partidului "înseamnă târârea prin mocirlă." Finanțatorul Stelei, care declara că va ataca pe oricine care va face și o simplă referire la el, s-a ținut de cuvânt, spunând despre democrat-liberalul că este un "neica nimeni."

Europarlamentarul PDL a declarat joi la România Tv că PNL a devenit un partid "trambulină," pentru oameni precum Gigi Becali sau Dan Voiculescu. "PNL a ajuns un partid-adăpost, trambulină, rampă, în orice caz un partid la dispoziţia unor oameni ca Gigi Becali. Să nu îl uităm nici pe Dan Voiculescu. Crin Antonescu şi-a atacat propriul partid.'Becalizare' înseamnă să târăşti un partid care avea de bine, de rău, discurs, valori, decenţă la nivel de mahala. Gigi Becali are şanse foarte mari ca alături de Crin Antonescu să pună capăt existenţei şi credibilităţii PNL-ului," spune Traian Răzvan Ungureanu.

Președintele PNL nu a scăpat nici ele de sub tirul purtătorului de cuvânt. "Cred că pentru Crin Antonescu ziua de 9 decembrie este foarte importantă pentru că va fi ultima zi în care poziţia lui va fi sigură şi nepusă sub semnul întrebării. După 10 decembrie cred că începe altă epocă şi pentru Crin Antonescu. Din 10 decembrie Crin Antonescu va fi primul care va păşi pe canapeaua lui Antonescu," prevede democrat-liberalul.

După cum era de așteptat, Gigi Becali nu a întârziat în a-i da replica lui Traian Răzvan Ungureanu, despre care a spus că e un "neica nimeni," "fără vorbe, fără fapte, fără față." Eu ştiu că de la om trebuie să ceri roade, nu frunze şi de la om trebuie să ceri fapte şi nu vorbe. TRU nu are nici vorbe, nici fapte, nici faţă, n-are nimic. Dacă s-ar „ungureniza” România am ajunge în epopa primitivă şi mizerie. Un om care n-a făcut nimic în viaţa lui, un om care nu este bun de nimic. Se compară el cu mine vreodată? Păi dacă se „becalizează” România va fi promovată familia, credinţa în Cristos, ca oamenii să se ducă la biserică duminica, legile lui Dumnezeu. TRU nu promovează nimic. Este un neica nimeni," contraatacă candidatul PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel