Sacrificările şi greutatea în carcasă, în creştere

Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut în mai la bovine şi la păsări, comparativ cu luna precedentă, dar şi cu perioada similară din 2018, şi au scăzut la porcine, ovine şi caprine, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Potrivit statisticii, în mai 2019, raportat la luna precedentă, sacrificările au crescut la bovine cu 7,3% şi la păsări cu 9,5%, iar la porcine au scăzut cu 4,3%, iar la ovine şi caprine cu 92%. 

În ceea ce priveşte greutatea în carcasă, conform datelor INS, în intervalul de referinţă, în cazul bovinelor au fost înregistrate creşteri de 5,5% şi al păsărilor de 8,3%. La porcine a scăzut cu 5,4% şi la ovine şi caprine cu 89,7%.

Pe de altă parte, în mai 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, creşterile privind numărul de sacrificări au fost de 9,3% la bovine şi 5,4% la păsări. La porcine, acestea au scăzut cu 12,1 şi la ovine şi caprine cu 7,5%.

În cazul greutăţii în carcasă, majorările au fost cu 9% la bovine şi 4,5% la păsări, în timp ce scăderile au fost de 9,3% la porcine şi 9,7% la ovine şi caprine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel