S-au strâns 100.000 de semnături pentru demiterea lui Nicuşor Dan

Foto: Facebook Nicușor Dan
Foto: Facebook Nicușor Dan

În Capitală ar putea fi organizat un referendum pentru demiterea primarului general Nicuşor Dan, după ce PPU-SL a strâns 100.000 de semnături în acest sens. 

"Peste 100.000 de bucureşteni au semnat pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general Nicuşor Dan, exprimându-şi astfel susţinerea pentru demersul iniţiat de umanişti. Modul în care este administrată astăzi Capitala denotă fie incompetenţă, fie nepăsare faţă de problemele cu care se confruntă bucureştenii şi, de aceea, umaniştii vor continua să strângă semnături pentru organizarea referendumului", se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de PPU-SL.

Preşedinte interimar al filialei bucureştene a partidului, Ramona Ioana Bruynseels, i-a reproşat primarului general, Nicuşor Dan, că le-a "răpit" locuitorilor Capitalei bucuria Revelionului public şi a iluminării festive de Crăciun, deoarece nu a avut timp să se organizeze.

"Pe de altă parte, a aruncat pe fereastră milioane de euro pentru a asfalta în bătaie de joc Bulevardul Mircea Vodă. A definitivat licitaţii cu firme acuzate anterior de ilegalităţi majore. Este acuzat că blochează PUZ-ul Sectorului 5, iar primarul umanist Cristian Popescu Piedone îi va cere un miliard de euro despăgubiri. Ca să nu mai amintim de cele 90 de familii abandonate de primarul general în întuneric, pentru că domnia sa refuză refuză să semneze un document. Şi astăzi toate aceste familii sunt umilite şi ţinute în aşteptare", a precizat Ramona Ioana Bruynseels, conform Agerpres.

Demiterea lui Armand nu a avut succes 

Şi Partidul Social Democrat a încercat strângerea de semnături pentru demiterea priamrului Sectorului 1, Clotilde Armand, însă acest lucru nu a reuşit.  De altfel, analistul politic Bogdan Chirieac avertizase asupra unei capcane. 

"Nu este posibil ca la un an de la apariţia primelor imagini care dovedesc frauda pentru oricine – nu dovedeşte cine a comis frauda, dar frauda este – să nu fie audiate şi să nu fie identificate absolut toate persoanele care nu aveau ce să caute în camera cu voturi şi să iasă cu sacii de voturi de acolo şi cu alte chestii de genul ăsta. Aşa ceva este total nepermis.

(…) Eu cred că acest referendum este o capcană (n.r. – strângerea de semnături pentru declanşarea unui referendum de demitere a primarului Clotilde Armand). Este o capcană pentru înşurubarea în scaun a doamnei Armand. Dacă ai mari dificultăţi, că te freci de trei luni şi abia ai strâns 20.000 de semnături, la referendum – trebuie să se uite cineva de la PSD prin legea aceea – lasă că trebuie să participe o treime din numărul total al celor înscrişi, deci vreo 80 şi ceva de mii de cetăţeni, ca să poţi să o dai jos pe doamna Armand, mi se pare că 25% din numărul total de alegători trebuie să spună ‘da, suntem de acord cu demiterea’. Asta înseamnă că trebuie să vină la vot vreo 60 şi ceva de mii de oameni, spre 70.000.

Eu nu cred că e posibil aşa ceva. Simţul civic, în acest moment, este zero, cu atât mai mult în Sectorul 1 unde lumea da, nu e deloc mulţumită, dar zice ‘lasă aşa, ce să mai, să vină ciuma roşie?’. De asta spun, referendumul anti-Armand este o capcană, nu cred că trebuie să se concentreze PSD-ul pe aşa ceva", a spus analistul politic Bogdan Chirieac la DC News, în cadrul emisiunii "Deferiţi mass-media" în luna august. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel