Ruxandra Dragomir, președintele Federației Române de Tenis, prezentă, alături de Florenta Mihai la Trofeul “Victor Hănescu”

dragomir
dragomir

Presedintele Federatiei Romane de Tenis, Ruxandra Dragomir, a participat, alaturi de Florenta Mihai, dubla finalista la Roland Garros, în 1977, la deschiderea Turneului de Tenis de Camp pentru Copii si Juniori Trofeul „Victor Hanescu”.

“Am venit la Domneşti cu gânduri frumoase, pentru că acum o lună, la Curtea de Argeş, am avut un turneu foarte bine organizat de domnul Cozma, căruia vreau să-i mulţumesc încă o dată, a declarat, sambata, Ruxandra Dragomir. Organizarea impecabilă de atunci se pare că o vom avea şi aici! Mă bucur de fiecare dată când vin în Argeş. La Domneşti sunt pentru a doua oară şi vreau să le urez participanţilor mult succes! Sunt convinsă că vom vedea un tenis de calitate la Domneşti, indiferent de vârsta copiilor”, a spus Ruxandra Dragomir.

Alaturi de Presedintele FRT s-a aflat si Florenţa Mihai, dublă finalistă la Roland Garros, în 1977. Aceasta a declarat: “Este pentru prima oară când eu sunt aici, la Domneşti şi îmi creşte inima când văd că oameni pasionaţi, ca dl. Cozma, sunt aproape de tenisul românesc. Sunt convinsă că dintre aceşti copii unii vor deveni campioni. Condiţia este să muncească mult şi să fie sprijiniţi de cei apropiaţi, de cluburi şi de federaţie”.

Victor Hanescu va oferi, luni, o serie de partide demonstrative copiilor si juniorilor care participa la competitiile din Domnesti si Curtea de Arges.

In premiera pentru competitiile din circuitul intern al Federatiei Romane de Tenis, Turneul de tenis “Victor Hănescu” este transmis LIVE, pe internet. Iubitorii  tenisului pot urmari competitia pe www.trofeulvictorhanescu.ro si pe pagina de Facebook a turneului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel