Rus, glume despre primarii unguri la împărțirea microbuzelor

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a participat vineri la împărțirea a șapte microbuze școlare în trei comune din Cluj, unde a glumit că primarii unguri au primit autovehicule cu probleme la sistemul de frânare.

"Ca să ai rezultate economice trebuie să ai un popor inteligent şi sănătos, iar preocuparea Guvernului este pentru învăţământ şi sănătate. În interiorul acestui principiu intră şi predarea acestor microbuze pentru a asigura posibilitatea de învăţare cât mai bine pentru cât mai mulţi copii. Programul e în derulare, iar astfel de microbuze le vom mai da în România şi în anii următori. Da, acestea de la Cluj le-am dat pe criterii politice. Majoritatea primarilor sunt pd-işti şi liberali, deci ne-au acuzat pe bună dreptate. De exemplu, la domnu' primar ungur i-am dat cu defecţiuni la partea de frânare", a declarat Ioan Rus, cu referire la primarul maghiar, cu nume românesc, al comunei Cătina, Alexandru Bota (PSD), conform citynews.ro.

La împărțirea microbuzelor au fost prezenți trei miniștri ai cabinetului Ponta.

Microbuzele au fost cumpărate de către Guvern, prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale, iar alte trei astfel de mijloace de transport vor fi acordate comunelor Bobâlna, Căpuşu Mare şi Chiuieşti în perioada următoare. Fiecare microbuz a costat aproape 27.000 de euro.

100 de microbuze donate pentru Republica Moldova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel