Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene, în cadrul reuniunii extraordinare a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU), a luat o decizie care vor face mai accesibile accesarea fondurilor europene. Dispare condiția ca o societate comercială să fi accesat și în trecut fonduri europene (POCU)
Scopul întrunirii a fost modificarea metodologiei de verificare, evaluare și selecție, prin eliminarea unor criterii restrictive de eligibilitate și a unora dintre documentele care au o relevanţă redusă pentru proiect.
Un exemplu relevant în ceea ce privește eliminarea criteriilor de evaluare este renunțarea la condiția ca o societate comercială să fi accesat și în trecut fonduri europene. În acest fel, se asigură un tratament egal tuturor beneficiarilor Programul Operațional Capital Uman.
Până acum, unul dintre criteriile de eligibilitate era acela ca solicitantul / partenerul să fi implementat cel puțin 1 proiect din fonduri europene și, în plus, partenerul să fi avut o experiență de cel puțin 6 luni în domeniul activităților proiectului. Astfel, pentru a li se acorda o șansă și acelor potențiali beneficiari care nu au mai derulat proiecte în domeniul respectiv, s-a eliminat din prima etapă a procesului de evaluare (cea de verificare a conformității administrative și a eligibilității) condiția ca partenerul să fi avut o experiență de cel putin 6 luni. Aceasta va fi luată în calcul în etapa a doua (tehnico-financiară).
Plafonul financiar se mărește cu 10 la sută pentru solicitanții cu o vechime mai mare de un an
O altă măsură care a vizat simplificarea mecanismului de evaluare și selecție a proiectelor aprobată în cadrul Comitetului de Monitorizare este mărirea plafonului financiar cu 10 procente pentru solicitanții cu o vechime mai mare de 1 an. Astfel, s-a ajuns la un plafon de 40 % din valoarea asistenței financiare nerambursabile, respectiv 30 % pentru solicitanții cu o vechime mai mică de 1 an (care nu pot fi solicitanți unici, fiind obligatoriu să aplice în parteneriat).
Toate aceste propuneri de modificare a metodologiei au fost elaborate ca urmare a constatărilor din etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității pentru apelurile deja lansate în cadrul POCU, luând în considerare și necesitatea accesării de fonduri europene în regim accelerat, pentru evitarea dezangajării automate a fondurilor.
"Am anunțat încă de la preluarea mandatului că avem nevoie urgentă de o nouă abordare a fondurilor europene în România, după un an pierdut de guvernarea anterioară. Sprijinirea potențialilor beneficiari face parte din viziunea acestui guvern pentru accelerarea absorbției. Iar pentru asta avem nevoie de proiecte de calitate. Ce putem face noi este să ne concentrăm eforturile pe simplificarea procedurilor și să avem în vedere orientarea spre rezultate. Suntem aici să îmbunătățim mecanismele, să renunțăm la ce nu funcționează și să găsim rapid soluții la probleme. În acest fel ne asigurăm că beneficiarii pot implementa proiecte de succes, a declarat Rovana Plumb.
În sprijinul celor spuse, ministrul Rovana Plumb a anunțat înființarea unei coaliții pentru Programul Operațional Capital Uman, care va asigura nu doar o mai mare transparență și o mai bună comunicare. Principalul obiectiv urmărit va fi redactarea ghidurilor în consultare cu toții actorii relevanți: experți reprezentativi pentru fiecare domeniu - sindicate, patronate, mediu de afaceri, ONG-uri. În acest fel, ghidurile pot reflecta cât mai bine nevoile societății.
Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Capital Uman este structura națională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare POCU.
Acesta se reunește de cel puțin două ori pe an (dar se poate întruni în mod excepțional atunci când se consideră necesar), în prezența ministrului care gestionează fondurile europene dar și a reprezentanților Comisiei Europene. Mai participă reprezentanți ai ONG-urilor, sindicatelor, patronatelor și ai altor instituții publice relevante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu