Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Rovana Plumb, comisar european, vot negativ. Răzvan Popa (PSD): Vreau să remarc dubla măsură

Rovana Plumb
Rovana Plumb

Purtătorul de cuvânt al PSD Braşov, Răzvan Popa, fost europarlamentar, a declarat că în cazul respingerii candidaturii Rovanei Plumb la funcţia de comisar european se poate vorbi "de dubla măsură", el criticând, totodată, lipsa unui front comun al europarlamentarilor români faţă de această nominalizare.

Conform lui Popa, "s-a creat un blocaj" la nivelul instituţiilor europene, pe care vor trebui să-l soluţioneze preşedintele Parlamentului European şi cel al Comisiei Europene, care vor trebui să se pronunţe dacă cei doi candidaţi, propuşi de România şi Ungaria, vor trebui reaudiaţi încă o dată sau se va cere celor două state să facă alte nominalizări.

Totodată, Popa a menţionat că preşedintele CE îşi poate asuma întreg cabinetul de comisari, inclusiv cu voturi negative din partea europarlamentarilor.

"Vreau să remarc dubla măsură"

"Dincolo de chestiunea de procedură, vreau să remarc dubla măsură în abordarea problematicilor (...) Şi, aici, lucrurile sunt foarte clare. Candidaţii Belgiei, Franţei, Poloniei au probleme penale. Partidul domnului Cioloş, grupul pe care-l conduce Dacian Cioloş, nu a avut absolut nicio problemă cu acei candidaţi, ca de altfel nici PPE. Cel din Belgia, care este cercetat pentru spălare de bani, ar fi trebuit să preia portofoliul Justiţiei, candidata Franţei, cercetată pentru angajări fictive pe cabinetul de eurodeputat - Afacerile Interne, iar candidatul Poloniei este, de asemenea, cercetat pentru spălare de bani. (...) Au fost nouă candidaţi care au fost reaudiaţi, doi respinşi şi trei, cu probleme penale, admişi. Dacă erau respinşi toţi asupra cărora planau anumite suspiciuni, puteam înţelege", a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD Braşov.

De asemenea, el a menţionat că s-ar fi aşteptat să existe un front comun al europarlamentarilor români în această chestiune. "Eu m-aş fi aşteptat să existe, totuşi, un front comun al europarlamentarilor români. Dincolo de nume, de persoană, (...) este vorba de prestigiul României, de felul în care arătăm în Europa", a punctat Popa. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy