Rovana Plumb, campanie de formare pentru o mai bună implementare a proiectelor POCU

Crişan Andreescu / 12 sep 2018 / 15:44 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a lansat campania de formare pentru personalul din Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) și Organismele Intermediare (OI), precum și pentru beneficiarii de proiecte finanțate prin POCU 2014-2020.

Obiectivul acestui demers este crearea premiselor pentru o abordare unitară și eficientă în implementarea și monitorizarea proiectelor. Astfel vor putea fi eliminate din timp aspecte ce conduc la unele blocaje în procesul de implementare.

Programul propus se va desfășura în două etape: în prima etapă este prevăzută formarea personalului Autorității de Management și al Organismelor Intermediare, iar a doua etapă vizează formarea beneficiarilor POCU.

Prima etapă se va desfășura în perioada 20 septembrie – 9 noiembrie 2018 și conține 7 module de formare în managementul neregulilor, aspecte privind antifrauda și evitarea conflictului de interese, evaluarea și selecția proiectelor, monitorizarea și raportarea în implementarea proiectelor, colectarea, raportarea și validarea indicatorilor de program, verificarea eligibilității cheltuielilor și achizițiilor publice efectuate în cadrul proiectelor, gestiunea financiar-contabilă a proiectelor și asistența tehnică.

În cea de-a doua etapă a programului de formare, care se va desfășura începând cu luna noiembrie, beneficiarii de proiecte finanțate prin POCU vor putea participa la sesiuni de lucru organizate în fiecare regiune de dezvoltare. Se va pune accent, printre altele, pe aspecte privind prevenirea neregulilor, combaterea fraudei sau evitarea conflictului de interese.

Rovana Plumb: Ne dorim prevenție, nu corecție

În intervenția avută la lansarea acestui program, ministrul Rovana Plumb a făcut apel către toți beneficiarii de fonduri nerambursabile să participe la sesiunile de formare propuse de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, arătând că ne dorim prevenție, nu corecție. Aceasta este abordarea atât la nivel național, cât și la nivel european! Prin acest program de formare dorim să ne asigurăm de o interpretare uniformă a legislației și să identificăm din timp neconcordanțele de abordare între Autoritatea de Management și Organismele Intermediare dar și între Organismele Intermediare între ele."

La rândul său, Vladimir Rovințescu, director general AM POCU, a adăugat: În ceea ce privește componenta de instruire pentru beneficiari, inițiativa noastră este una fără precedent în ultimii șapte ani de implementare a Fondului Social European în România. Rezultatele vor fi benefice atât pentru noi, Autoritatea de Management, cât și pentru beneficiarii noștri, pe care îi încurajăm să se înscrie la sesiunea dedicată lor.

La evenimentul de lansare a programului au fost prezenți reprezentanții Băncii Mondiale, precum și reprezentanți ai Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF).

Programul de formare al Ministerului Fondurilor Europene a fost dezvoltat împreună cu Banca Mondială, în baza Acordului de Asistență Tehnică dintre cele două instituții, având ca obiectiv sprijin acordat în implementarea Programului Operaţional Capital Uman.

Până în prezent, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, din cadrul MFE, a semnat contracte de finananțare în valoare totală de 2,1 miliarde euro.

Vezi si: Manualului Beneficiarului, noua ediție (POCU) 2014-2020



Te-ar putea interesa




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22