Romgym Trophy - O nouă competiție puternică, la București

Mircea F. Cristian / 12 Martie 2019 / 16:25 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

FRG organizează o competiţie internaţională de verificare înaintea CM.

Federaţia Română de Gimnastică va organiza în luna septembrie, la Bucureşti, prima ediţie a concursului internaţional Romgym Trophy, o competiţie de verificare înaintea Campionatelor Mondiale, a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele FRG, Andreea Răducan. Competiţia va fi organizată la Sala Polivalentă din Bucureşti şi se doreşte a deveni una de tradiţie pentru gimnastica românească.

''Noi lucrăm anul acesta la o competiţie importantă, Romgym Trophy, pe care o vom organiza în septembrie la Sala Polivalentă. Este o competiţie de verificare înaintea Campionatelor Mondiale. Vom vedea ce oaspeţi vom avea. Cred că este important să reluăm cumva o tradiţie. Chiar dacă în acest moment nu sunt rezultatele pe care toţi ni le dorim de la gimnaştii noştri, trebuie să reluăm tradiţia organizării competiţiilor, cum erau Campionatele Internaţionale de la Ploieşti unde veneau sportivi renumiţi. Reîncepem anul acesta în Bucureşti unde sperăm să fie o competiţie reuşită şi bine primită de către public şi de sportivii noştri şi să o transformăm apoi într-o tradiţie'', a declarat Andreea Răducan.

Echipele de gimnastică ale României, masculin şi feminin, au obţinut în toamna anului trecut dreptul de participare la CM din 2019.

Campionatul Mondial de gimnastică se va desfăşura între 4 şi 13 octombrie la Stuttgart (Germania), unde vor fi puse în joc nouă locuri de calificare la JO de la Tokyo, din 2020. Până acum au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice trei echipe naţionale, Statele Unite ale Americii, Rusia şi China, la feminin, şi trei la masculin, Rusia, China şi Japonia.

Citește și:

Cei mai buni gimnaşti români ai anului 2018

Simona Halep - Marketa Vondrousova, duel în premieră. Oră meci, 12 martie



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27