Românii pot investi din nou în titluri de Tezaur

foto: Ministerul Finanţelor
foto: Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanțelor Publice invită românii să investească în titlurile de stat. Dobânda anuală stabilită este cuprinsă între 7,75%, și 8,10%.

Vești bune pentru românii care vor să investească din nou în titlurile de stat. Ministerul Finanțelor Publice anunță titluri de Tezaur, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 7,75%, respectiv 8,10%. Titlurile de stat pot fi achiziționate începând de luni, 3 octombrie. Conform unui comunicat transmis în cursul zilei de azi, titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Titlurile de stat pot fi cumpărate între 3 și 25 octombrie 2022 online numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV.

„Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online”, se menționează în comunicat. În același timp, titlurile de stat pot fi cumpărate, în intervalul 3 și 26 octombrie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului, între 3 și 25 octombrie 2022 în mediul urban și între 3 și 24 octombrie 2022 în mediul rural. Dobânda este anuală și va fi plătită la datele stabilite în prospectul de emisiune. De altfel, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate realiza una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

De altfel, conform datelor Ministerului Finanțelor, investitorii au șansa anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. De altfel, fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi folosite pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Titlurile de stat sunt oferite în România exclusiv persoanelor fizice rezidente, cu excepția persoanelor care nu au implinit vârsta de 18 ani până la data închiderii perioadei de subscriere, inclusiv. În cazul decesului investitorului, pentru transferul titlurilor de stat și a sumelor de bani aferente acestora, moștenitorii se adresează unității teritoriale a Trezoreriei Statului la care a subscris investitorul, sau către subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale ”Poșta Română”-S.A. cu documente doveditoare privind decesul, în vederea obținerii unui document care să conțină deținerile persoanei decedate, în vederea efectuării transferului titlurilor în contul moștenitorilor în baza documentelor legale ce atestă succesiunea asupra acestora. 

Mai multe informaţii AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel