Românii cu datorii la stat pot scăpa de plata penalităţilor-PROIECT

Românii care isi vor achita până la 31 martie 2016 obligațiile principale de plată înregistrate până la 30 septembrie 2015 ar putea fi scutiți de la plata penalităților de întârziere, potrivit unui Proiect de Ordonanță de Urgență, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice.

31 martie 2016 ar putea fi data limita pana la care, daca iti platesti datoriile restante la 30 septembrie 2015 fata de bugetul de stat, ai putea beneficia de anularea penalitatilor de intarziere aferente. Masura este inclusa intr-un Proiect de OUG privind acordarea unor facilitati fiscale, publicat vineri pe site-ul MFP, potrivit avocatnet.ro.

In prezent, contribuabilii datoreaza pentru plata cu intarziere a obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat sau bugetelor locale dobanzi si penalitati de intarziere ori majorari de intarziere, dupa caz. Penalitatile de intarziere sunt calculate ca procent din obligatia principala in functie de intarzierea la plata acestora fata de scadenta.

Pe viitor insa, dupa ce dispozitiile proiectului de OUG se vor aplica, vor fi anulate toate penalitatile de intarziere aferente obligatiilor de plata principale catre bugetul general consolidat, restante la 30 septembrie 2015, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

-stingerea, pana la 31 martie 2016, a obligatiilor de plata principale, restante la 30 septembrie 2015;
-stingerea, pana la 30 iunie 2016, a dobanzilor aferente obligatiilor principale restante, stabilite prin decizii comunicate pana la data stingerii obligatiilor de plata principale;
-stingerea, pana la termenul de plata prevazut de Codul de procedura fiscala, a eventualelor dobanzi calculate pana la data stingerii obligatiilor de plata principale,
-stingerea, pana la data depunerii cererii de anulare a penalitatilor de intarziere, a obligatiilor de plata principale curente, cu termene de plata cuprinse intre data de 1 octombrie 2015 si 31 martie 2016;
-depunerea, pana la data inregistrarii cererii de anulare a penalitatilor de intarziere, a tuturor declaratiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal;
-depunerea, pana la data de 30 iunie 2016, a cererii de anulare a penalitatilor de intarziere.

O alta masura importanta prevazuta de propunerea legislativa este anularea penalitatilor de intarziere datorate si neachitate la 30 septembrie 2015, aferente obligatiilor de plata principale cu termene de plata anterioare datei de 30 septembrie 2015 si stinse pana la aceasta data, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

-stingerea, pana la data de 31 martie 2016, a dobanzilor aferente respectivelor obligatii de plata principale;
-depunerea, pana la data de 30 iunie 2016, a cererii de anulare a penalitatilor de intarziere.

[citeste si]

Totodata, potrivit proiectului de OUG, vor fi anulate penalitatile de intarziere datorate pentru diferentele suplimentare de plata declarate de contribuabili prin declaratie rectificativa cu scadenta anterioara datei de 30 septembrie 2015, in urmatoarele conditii:

-declaratia rectificativa sa fie depusa pana la data de 31 martie 2016;
-obligatia individualizata in declaratia rectificativa sa fie stinsa pana la aceeasi data de 31 martie 2016;
-stingerea, pana la 30 iunie 2016, a dobanzilor aferente obligatiilor principale declarate suplimentar, stabilite prin decizii comunicate pana la data stingerii obligatiilor de plata principale;
-stingerea, pana la termenul de plata prevazut de Codul de procedura fiscala, a eventualelor dobanzi calculate pana la data stingerii obligatiilor de plata principale;
-depunerea tuturor declaratiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, pana la data inregistrarii cererii de anulare a penalitatilor de intarziere;
-depunerea cererii de anulare a penalitatilor de intarziere pana la data de 30 iunie 2016.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy