Românii cu banii depuși la CEC pentru o Dacie ar putea fi despăgubiți în curând

Deputatul PSD, Ana Birchall, și-a exprimat, miercuri, încrederea că românii care au constituit depozite la CEC Bank în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia înainte de 1990 și transferate ulterior la BRD - Groupe Société Générale transferate, ar putea fi despăgubiţi în scurt timp, deputatul PSD apreciind, totodată, și colaborarea între Ministerul de Finanțe și Parlament pentru rezolvarea acestei nedreptăți.

„Mă bucură decizia Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor de a da un raport de adoptare proiectului de lege care instituie despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank înainte de anul 1990 şi şi-au transferat aceste depozite la BRD - Groupe Société Générale în anul 1991 în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia”, a declarat Ana Birchall, în cadrul unui comunicat de presă transmis redacției.

„În luna martie a acestui an, numeroasele solicitări pe care le-am primit de la românii care au depus depozite la CEC, înainte de 1989, pentru achiziţionarea unui autoturism m-au determinat să adresez o întrebare pe acest subiect Ministerului Finanțelor Publice, înregistrată cu nr. 373A/13-03-2013. Mă bucur că acum, Ministerul de Finanţe şi Parlamentul, prin Comisia de buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, lucrează împreună pentru rezolvarea acestei nedreptăţi care persistă deja de prea mulţi ani”, a mai adăugat deputatul PSD Ana Birchall.

În cadrul documentului citat, parlamentarul social-democrat precizează că este o susținătoare a soluțiilor legislative ce "vor permite românilor care au fost nedreptăţiţi timp de peste 20 de ani să îşi recupereze banii pierduţi" și își exprimă speranța că, în cel mai scurt timp, Camera Deputaților va adopta propunerea legislativă.

"Sunt sigură că lunga aşteptare a celor care merită aceste despăgubiri se va sfârşi în curând, odată cu adoptarea şi promulgarea acestei legi” a conchis Ana Birchall.

Dacă legea va fi votată, atunci românii care au depus bani la CEC înainte de 1989 pentru a cumpăra autoturisme Dacia, iar apoi au transferat sumele respective la BRD, cu acelaşi scop, ar putea primi despăgubiri în bani anul viitor. Numărul celor care ar trebuie despăgubiți este cu puțin peste 2.000 de deponenți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel