Românii care nu mai pot achita rata la creditul ipotecar pot preda casa la bancă

Persoanele aflate in imposibilitatea de a își achita datoriile rezultate în urma unui contract de credit pot ceda creditorilor dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat, stabilește o propunere legislativă adoptată ieri de Senat. 

"Prin această acțiune, se pot stinge integral obligațiile asumate prin contractul de credit. Nu mai există posibilitatea ca debitorul să fie obligat să achite o diferență de plată, în condițiile în care a cedat și dreptul de proprietate asupra imobilul ipotecat. Este o soluție echitabilă pentru debitor și creditor, în condițiile în care în momentul acordării împrumutului valoarea imobilului a fost stabilită de evaluatori ai creditorului", a declarat senatorul Gabriela Firea, Purtătorul de Cuvânt al Grupului PSD din Senat.

Aceasta a adăugat că proiectul transpune prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului European, stabilind o "împărțire a riscului" generat de devalorizarea proprietății între debitor și creditor.

[citeste si]

Procedura introdusă de actul normativ prevede transmiterea de către debitor către creditor a unei notificări privind posibilitatea transmiterii dreptului de proprietate, în care sunt detaliate condițiile de admisibilitate a cererii. Notificarea va stabili și un interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul creditorului se va prezenta la notarul public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate. Până la momentul transmiterii dreptului de proprietate, se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau alte persoane împotriva debitorului sau bunurilor acestuia.

Propunerea legislativă adoptată de Senat cu 105 voturi "pentru" și două abțineri a fost transmisă Camerei Deputaților în vederea dezbaterii și aprobării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel