Noi nu ştim în această clipă ce ne dorim ca ţară de la Europa, care sunt strategiile ca noi să atingem obiective clare, concrete pentru România, a declarat vineri europarlamentarul Cătălin Ivan.
"Ce lipseşte României în acest moment este un proiect de ţară în Europa. Practic, noi nu ştim în această clipă ce ne dorim ca ţară de la Europa, care sunt strategiile ca noi să atingem obiective clare, concrete pentru România, pentru românii care trăiesc în ţară, pentru românii care trăiesc sau lucrează în alte state membre ale UE. În acest moment noi suntem doar nişte administratori, sau vom fi atunci când vom avea preşedinţia, ai intereselor altor state.
Alţii, precum Ungaria, Polonia, chiar şi Bulgaria sau statele mari - Franţa, Germania, Italia - ştiu exact ce vor de la UE, ştiu de ce au intrat în UE, de ce au construit această Uniune. Vă spun, după aproape opt ani de experienţă în Parlamentul European, în acest moment probabil România este singura ţară care nu are nicio miză directă naţională în dezbaterile europene. Este foarte mare păcat. Sunt oportunităţi foarte mari care se pierd", a declarat Cătălin Ivan, potrivit Agerpres.
Pentru a găsi proiectul de ţară, susţine politicianul, ar trebui să existe un dialog real şi dezbateri între clasa politică şi întreaga societate şi mediul academic.
"Doar dacă parlamentul naţional, cu universităţile din România, cu societatea civilă vor avea dezbateri ca cea de astăzi, şi se va creiona un proiect naţional european şi vom şti şi noi, europarlamentarii, şi toţi oficialii care reprezintă România care este mandatul nostru în Europa, care sunt obiectivele importante pentru România de la care nu facem rabat şi pe care trebuie să le urmăm cu toţii. În rest, aşa, aleatoriu, conjunctural, după ureche, nu vom atinge niciun obiectiv important", a spus Cătălin Ivan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu