România U21, calificare CE 2019. Rădoi: Obiectivul nostru, locurile 1-4

Selecţionerul Mirel Rădoi, artizanul calificării selecţionatei de tineret la turneul final al CE 2019 din Italia după o pauză de 20 ani, a reafirmat că el şi jucătorii îşi doresc o accedere în semifinalele competiţiei, dar a subliniat că deşi ne putem bate cu Franţa, Anglia sau Spania, nu suntem favoriţi la câştigarea titlului european. 

Cred că în acest moment sunt aproape cele mai bune 12 echipe care se pot califica la CE 2019. Cu siguranţă, sunt multe echipe care par la prima vedere, ca şi calitate individuală, mult mai puternice decât lotul României, dar grupul pe care îl avem în acest moment, unitatea sa, nu face altceva decât să arate că putem şi noi să ne batem de la egal la egal cu alte echipe. Sincer, mi-aş dori o grupă din care să putem să ne calificăm. Pentru că în acest moment, obiectivul meu personal şi al jucătorilor va fi locurile 1-4.

La nivel de valoare individuală, sunt foarte buni, foarte talentaţi, şi au arătat şi la nivelul grupului să sunt destul de uniţi. Nu este întâmplătoare această calificare şi eu cred că oricărui antrenor în locul meu i-ar fi fost foarte uşor să lucreze cu ei. Vom discuta zilele următoare şi despre obiective şi despre strategii, evident că acolo vor apărea şi bonusurile pentru jucători.

Nu va fi o presiune mare, dar cred că trebuie să fim cât de cât cu picioarele pe pământ şi să acceptăm ideea că nu avem chiar acceaşi valoare ca Franţa, Anglia sau Spania. Este adevărat că ne putem bate cu ele, dar nu înseamnă că suntem favoriţi pentru câştigarea campionatului european, a declarat miercuri Mirel Rădoi la Casa Fotbalului, după încheierea unui nou parteneriat, pe o durată de patru ani, cu lanţul Penny Market şi Grupul Rewe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel