EXCLUSIV  România, țara în care se ciocnesc trenuri de două ori într-o săptămână și nimeni nu plătește. Gluma amară care arată situația de la Transporturi

Inquam Photos / Virgil Simonescu
Inquam Photos / Virgil Simonescu

Săptămâna trecută două trenuri s-au ciocnit în România în gara de la Galați. În aceeași săptămâna alte două trenuri s-au ciocnit și în județul Teleorman.

Din păcate incidentul de la Galați s-a terminat tragic, o femeie decedând după ce o locomotivă care în loc să frâneze a accelerat, a lovit frontal un alt tren aflat în gară. Incidentul oglindește stare în care se află CFR.

În cadrul podcastului săptămânal Nod în Papură, jurnalistul Val Vâlcu și profesorul și sociologul Alfred Bulai au comentat incidentele petrecute cu trenurile românești, în doar o săptămâna. Nici până azi, nimeni de la vârful Ministerului Transporturilor sau CFR nu și-a asumat responsabilitatea privind tragedia de la Galați. 

„S-au ciocnit două trenuri într-o săptămână, inclusiv cu victime. S-au ciocnit avioane pe pistă. Era cât pe ce să se rupă coaliția pentru a rămâne Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor, pentru cât de competent e”, a comentat ironic jurnalistul Val Vâlcu.

Sociologul Alfred Bulai a subliniat și el faptul că în România nu a existat nicio emoție cu privire la incidentele feroviare, dând exemplul tragediei de proporții din Grecia, unde au existat demisii, proteste masive și violențe. Alfred Bulai, glumind amar, e de părere că o tragedie de nivelul celei din Grecia din fericire nu poate avea loc în contextul în care trenurile românești circulă cu „viteza melcului”.

„În Grecia au fost proteste lumea a înnebunit. La noi nu a fost nicio emoție, deși pericolul a fost mare. Totuși, a intrat un tren în altul. Norocul nostru e că la noi trenurile merg încet, la viteze mari ar fi fost complicat”, a precizat Bulai, completat de Vâlcu: „Cel mai sigur ar fi să stea pe loc”. 

„Cele trei viteze de pe vremuri: Încet, încetișor și deloc. Și trenurile și miniștri de resort”, au conchis cei doi protagoniști ai podcastului.

Grindeanu a recunoscut că locomotiva care a produs tragedia de la Galați a ieșit în dimineața zilei respective din revizie. Nimeni de la nivelul conducerii nu își asumă vreo vină

Sorin Grindeanu: "Un om poate să-şi dea demisia, că vorbim de director general la CFR Călători, că vorbim de miniştri. Nimeni nu este de neînlocuit şi nimeni nu e perfect. Lucrurile acestea, în schimb, nu rezolvă problema. De 30 de ani există subfinanţare acestui sistem feroviar şi nu doar subfinanţare - şi alte lucruri. În 30 de ani aceste lucruri nu se rezolvă printr-o demisie. Se acoperă, poate aşa, să zicem, o emoţie de moment, dar nu e soluţia care să ducă la rezolvarea problemei de fond. Va fi acoperită probabil sau poate fi acoperită această tragedie prin demisia directorului general sau a unui ministru - şi mediatic poate să fie acoperită. Dar rezolvă problema? Nu cred că rezolvă problema. De aceea am început prin a spune ce facem să îndreptăm lucrurile dacă 30 de ani a fost subfinanţat acest domeniu, cel feroviar, dacă de 20 de ani nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în România, una de 20 de ani", preciza Grindeanu în cadrul unei conferințe de presă după tragedie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel