România - Spania. Accidentare în lotul naţionalei. Convocare de urgenţă

Mihai Ciobanu / 31 aug 2019 / 14:52 Salveaza PDF Comentarii
Contra va face schimbări  la echipă
Descriere foto: Contra va face schimbări la echipă

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, faptul că Nicuşor Bancu (26 de ani) a suferit o accidentare, iar locul său în echipa naţională a României, pentru meciurile cu Spania şi Malta, va fi luat de Florin Ştefan (23 de ani), de la Sepsi.

Bancu a suferit o accidentare în timpul meciului echipei sale, Universitate Craiova, de vineri, contra lui FC Voluntari, scor 2-1. Fundaşul stânga a suferit o leziune musculară la nivelul coapsei stângi, iar din investigaţiile medicale realizate sâmbătă a reieşit faptul că nu va fi apt pentru cele două meciuri din preliminariile EURO 2020,transmite Mediafax.

În locul lui Bancu va sosi Florin Ştefan, internaţional U21 convocat în premieră la prima reprezentativă. Jucătorul lui Sepsi Sfântu Gheorghe a fost om de bază la Campionatul European de tineret din această vară, evoluând în trei partide dintre cele patru.

Florin Ştefan devine al şaselea fotbalist din lotul Euro U21 prezent la turneul final din această vară pe care se bazează Cosmin Contra pentru Spania şi Malta, alături de Ionuţ Radu, George Puşcaş, Ianis Hagi, Ionuţ Nedelcearu şi Alexandru Cicâldău. Totodată, al treilea jucător de la această acţiune convocat în premieră, după Adrian Păun şi Mihai Bordeianu (ambii CFR Cluj).

Cum arată lista convocaţiilor pentru meciurile cu Spania, după înlocuirea lui Bancu cu Ştefan:

 

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Lyon, 61/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Ionuţ Radu (Genoa, 0/0)

Fundaşi: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 54/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoş Grigore (Ludogorets, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toşca (Gazişehir Gaziantep, 16/0), Florin Ştefan (Sepsi Sfântu Gheorghe, 0/0)

Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 4/0) Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 0/0), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 20/4), Ianis Hagi (Genk, 5/0), Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets, 33/12), George Puşcaş (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1).

Meciul România-Spania este programat joi, 5 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţionala. Trei zile mai târziu, de la ora 19:00, tricolorii vor juca la Ploieşti, pe Stadionul „Ilie Oană”, contra Maltei. După patru runde, echipa lui Cosmin Contra se află pe locul 3 în grupa F de calificare, având şapte puncte. Lider este Spania, cu 12 puncte, urmată de Suedia, care are şapte puncte.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26