România, rol pro-activ în UE și Nato. Vize eliminate

Guvernul Cioloș prezintă bilanțul pentru un an de mandat. România şi-a asumat un rol pro-activ ca stat membru al Uniunii Europene şi NATO. Vizele pentru Canada au fost eliminate.

România şi-a asumat un rol pro-activ şi responsabil ca stat membru al Uniunii Europene, al Alianţei Nord-Atlantice, dar şi ca partener strategic al Statelor Unite şi Republicii Moldova. România are maturitatea şi potenţialul necesare pentru a juca un rol semnificativ în echilibrul regional, atât din perspectiva de securitate, cât şi din perspectivă economică, şi pentru a apăra drepturile românilor în lume', se spune în bilanţul Guvernului.

Totodată, Executivul aminteşte demersurile făcute pentru eliminarea vizelor pentru Canada.

'După discuţii intense cu premierul Justin Trudeau, Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de a elimina total regimul de vize pentru toţi cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parţială de la 1 mai 2017 pentru cetăţenii români care au deţinut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa)', explică Guvernul.

Executivul precizează că a început pregătirile instituţionale pentru preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019 şi a intensificat demersul vizând aderarea la Spaţiul Schengen, punând accent pe contribuţia României la consolidarea securităţii interne a UE.

În ceea ce priveşte Brexit-ul, Guvernul precizează că s-a asigurat că poziţia României este 'auzită şi luată în considerare'.

'România doreşte să fie parte a nucleului de integrare europeană şi a procesului de reflecţie asupra viitorului Europei având mijloacele şi voinţa politică necesare pentru a aduce valoare adăugată', spune Executivul.

Potrivit Agerpres, în bilanţ se vorbeşte şi despre îndeplinirea mandatului României la Summitul NATO de la Varşovia, făcându-se referire la stabilirea unei prezenţe înaintate în zona Mării Negre şi trecerea sub comanda şi controlul Alianţei a facilităţii de la Deveselu - inaugurată în mai, în prezenţa secretarului general al NATO.

În privinţa Parteneriatului strategic cu Republica Moldova, Guvernul aminteşte că a avut loc 'o resetare pragmatică în spirit european', cu accent pe repornirea procesului de reformă, recredibilizarea parcursului european, deblocarea finanţării internaţionale. În acest sens, sunt enumerate programul de asistenţă tehnică şi financiară acordat Republicii Moldova şi acordarea de asistenţă specializată autorităţilor din această ţară pentru reformarea Justiţiei.

În bilanţ sunt menţionate şi vizitele şi întrevederile cu omologi europeni axate pe obiective naţionale concrete: cu premierul britanic (vizita la Bucureşti, decembrie 2015); relansarea Parteneriatului strategic cu Franţa şi semnarea Foii de parcurs actualizate (Paris, ianuarie şi iunie); vizitele în Germania (Berlin, ianuarie, Ulm şi Dinkelsbuhl, mai, în landul Bavaria, septembrie); vizita în Olanda (martie, în premieră în ultimii 10 ani); întrevederea cu omologul bulgar (Sofia, iunie), polonez (Suceava, august), sârb (la Timişoara), Moldova, Canada, SUA.

Bilanţul prezintă şi măsurile de sprijin pentru românii din afara graniţelor.

'Respectăm opţiunea românilor care au ales să trăiască şi să muncească în străinătate şi considerăm că este responsabilitatea noastră să-i sprijinim atât acolo unde trăiesc, cât şi dacă doresc să se întoarcă în ţară prin programe de finanţare şi îmbunătăţire a accesului la informaţie. Un prim pas important realizat în acest an a fost simplificarea procedurilor de finanţare şi transformare a sesiunii de finanţare în una deschisă, valabilă pe întregul an. Sesiunea din acest an a avut o finanţare de 5,1 miliarde de lei, fiind aprobate 164 de proiecte din cele 574 de propuneri primite', se precizează în document.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel