România plantează pentru mâine

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Cu o contribuție de 4,6 milioane de euro, programul “România plantează pentru mâine” este cea mai mare inițiativă de plantare finanțată din fonduri private din România. În cadrul acesteia aproximativ 1.500.000 de puieți vor fi plantați pe 300 de hectare, în perioada 2020-2023. 

Acțiunile de împădurire se derulează cu sprijinul a șase ONG-uri recunoscute pentru contribuțiile aduse protecției mediului înconjurător: Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Plantăm fapte bune în România, Pădurea Copiilor, Viitor Plus și Asociația Parcul Natural Văcărești. Programul “România plantează pentru mâine” a devenit în același timp o platformă pentru noi idei și inițiative care contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă: ODD 13, ODD 15, ODD 17. 

OMV a început plantarea de toamnă

"În perioada 2008 – 2019, OMV Petrom a plantat peste 700.000 de copaci, pe o suprafață de 140 de hectare, devenind unul dintre cei mai mari promotori din mediul privat al acțiunilor de plantare. Campaniile desfășurate de-a lungul timpului au beneficiat de sprijinul angajaților și a peste 3.000 de voluntari, care au ales să contribuie civic pentru a proteja și a crește pădurile din România.

Am plantat în zonele afectate de alunecări de teren, pentru prevenirea furtunilor de nisip, împotriva acumulărilor de apă și inundațiilor, pentru protecția căilor de comunicație, îmbunătățirea calității aerului sau regenerarea unor specii pretențioase", transmite OMV Petrom

OMV Petrom, cea mai mare companie integrata de energie din Europa de Sud-Est, a început etapa plantărilor de toamna din cadrul campaniei „România plantează pentru mâine” cu un eveniment de plantare in apropierea Petrom City.

„Cred cu tărie că un viitor verde începe cu fiecare dintre noi, cu fiecare copac plantat, aproape de casă, sau parte dintr-o viitoare pădure. Puietul cu numărul 1.000.000, la care am ajuns, este o dovada a angajamentului OMV Petrom în contextul schimbărilor climatice, dar și a dorinței de a face bine a miilor de voluntari implicați în programul România plantează pentru mâine.”, a transmis Christina Verchere, CEO OMV Petrom. 

Plantări în mai multe localităţi din România

În aceasta toamnă vor avea loc plantari în 19 localități din 13 județe: Berveni (Satu Mare), Parcul Natural Văcărești și Colegiul Media (București), Comarnic, Brazi, Ploiești, Scorțeni, Urlați (Prahova), Talpa (Teleorman), Giurgiu (Giurgiu), Moinești (Bacău), Urziceni (Ialomița), Ovidiu (Constanța), Mărăcineni, Berca (Buzău), Mănești (Dâmbovița), Celaru, Breasta (Dolj), Buftea (Ilfov), Vasilații (Călărași).

În cadrul campaniei „România plantează pentru mâine”, au fost dezvoltate alte trei proiecte pilot în România: plantarea pădurilor miniaturale urbane, primul studiu care măsoară stocarea emisiilor de carbon prin păduri, în colaborare cu Forest Design și o componentă educațională destinată apropierii elevilor de natură: pădurea educațională.

Rolul pădurilor urbane este acela de a stoca emisiile de carbon, de a îmbunătăți calitatea aerului, de a reduce zgomotul, de a crește biodiversitatea și de a preveni efectul de seră. Prima pădure urbană a fost plantată în această primăvară la Moinești, urmând ca, în lunile noiembrie și decembrie, să fie plantate în Buftea, în Giurgiu și la Colegiul Media din București alte trei păduri urbane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel