EXCLUSIV  România nu are nici în 2023 o strategie de turism pe litoral. Corina Martin (FPIOR): Nu există altă țară în Europa care să aibă ieșire la mare și să nu aibă un plan

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Corina Martin, președintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa şi Secretar General al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din Romania (FPIOR), a vorbit despre nemulțumirile operatorilor de pe litoral, în ceea ce privește relația cu autoritățile statului român.

 

„Din păcate, „afacerea cu nisip”, așa cum s-a scris foarte mulți ani, ne dăm seama noi, acum, a continuat la un nivel chiar și mai mare. Ministerul refuză să returneze plajele primăriilor de pe litoral, deși pârtiile de schi nu sunt în administrarea Ministerului Mediului, ci sunt ale primăriilor de pe raza teritorială unde se află. Plajele n-ar trebui să fie la București, iar licitațiile care s-au desfășurat nu trebuiau să aibă loc la București, pe ascuns și în mare grabă. ”Afacerea cu nisip” mai înseamnă și altceva - profit foarte mare pentru instituția statului român care administrează aceste plaje, în dauna turistului român și în dauna operatorilor de pe litoral, care se străduiesc să își îmbunătățească serviciile în hoteluri, alături de eforturile de promovare, de organizare de festivaluri.

Ce să vezi? Plaja se administrează și se conduce de la București, rămâne goală pentru că operatorul economic nu ar trebui să încalce legea și să fie împins să încalce legea pentru a amenaja un bar, toalete sau șezlonguri pe plajă și, din păcate, destinația are de pierdut”, a declarat Corina Martin.

În septembrie anul trecut le spuneam celor doi miniștri că România nu are o strategie de turism costier nici până în acest moment. Nu există țară în Europa care să aibă ieșire la mare și să nu aibă o astfel de strategie. Altfel spus, avem 245 de km de ieșire la mare. Ce facem cu aceste suprafețe? Unde își propune România să ajungă în 10 ani sau în 20 de ani. Cum să administrăm, în mod eficient, aceste plaje. Spre ce ne îndreptăm, altfel spus? Nu există o asemenea strategie”, a continuat aceasta.

Corina Marin anunță ”lupte la baionetă” înainte de 1 Mai: Noi ne pregătim, autoritățile... mai puțin!

În cadrul aceluiași interviu, Corina Martin a spus că Mamaia, Mamaia Nord și Vama Veche sunt cele trei stațiuni care primesc cel mai mare număr de turiști de 1 Mai, în jur de 50.000 - 60.000 în vremurile foarte bune.

”Au fost ani în care am prins mai multe zile disponibile și atunci numărul de turiști crește. Așa se va întâmpla și acum” spune Corina Martin, în emisiunea ”Totul despre bani”. 

Cât despre stadiul pregătirilor, Corina Martin afirmă: ”Depinde din ce punct de vedere privim. Operatorii sunt pregătiți, este treaba fiecăruia să-și administreze și să aibă un management serios în afacerea sa pentru a avea venituri. Este normal să ne dorim turiști după anii grei pe care i-am traversat și este normal să ne dorim un start bun de sezon. Acest weekend de 1 Mai este un prim indiciu despre cum vor merge vânzările în continuare în acest sezon”. În acest context, secretarul general al FPIOR a amintit ce s-a întâmplat în 2022, când a fost aleasă masiv destinația externă în detrimentul litoralului românesc: ”Un an în care au avut de suferit toate destinațiile din România”. 

”Eu cred că ne întoarcem la un an normal, așa ne dorim cu toții. Noi, operatorii, ne pregătim, autoritățile mai puțin! Avem probleme foarte mari în continuare legate de plaje. În ultimele luni, am traversat o luptă la baionetă cu Administrația Apele Române, cei care administrează plajele litoralului românesc. Plajele nu sunt în administrarea primăriilor de pe litoral, așa cum se întâmpla până în 2006, când ministrul Mediului a venit și a luat plajele la București și acolo au rămas. Așa se face că deciziile se iau la Ministerul Mediului, fără legătură cu cel al Turismului” spune Corina Martin care afirmă că din 2006 suntem în același punct mort. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel