Actuala conducere a FRF nu l-a invitat pe Mircea Sandu nici la meciul dintre Romania şi Irlanda de Nord, din preliminariile pentru Euro 2016, dar nici la amicalul cu Danemarca.
"Să fie sănătos Burleanu! Nu i-a invitat el pe Ienei, pe Hagi... Ăștia care fac performanța sunt proscriși. Ce să mai zic? Când ai de a face cu asemenea specimene, la ce te poți aștepta?", a spus Mircea Sandu pentru Dolce Sport.
Meciul Romania - Irlanda de Nord, din Grupa F a preliminariilor pentru Euro 2016, se joacă, vineri, la ora 21:45, pe Arena Naţională.
TVR va transmite în direct meciul ROMANIA - IRLANDA DE NORD.
Mircea Sandu a condus FRF timp de 24 de ani, fiind ales pentru prima dată în fruntea forului la 9 august 1990. Mandatul a fost reînnoit în 1994, 1998, 2001, 2005 şi în ianuarie 2010. Din 2007 este membru în Comitetul Executiv al UEFA.